Lovitură de stat în Zimbabwe | Dictatorul Mugabe ar fi fost arestat de armată
-
15 Noiembrie 2017 09:57
Situație de criză în Zimbabwe, unde armata a ieșit pe străzi și a preluat controlul televiziunii de stat. Focuri de armă și explozii s-au auzit în această dimineață în capitala Harare, inclusiv în jurul reședinței private a dictatorului Robert Mugabe, care ar fi fost arestat de armată, transmite Digi24.
ACTUALIZARE 9:46 Armata a anunță că Mugabe este în siguranță, dar nu a precizat unde se află acesta.
ACTUALIZARE 9:20 - Președintele republicii Zimbabwe ar fi fost arestat de armată.
Intrarea în scenă a militarilor are loc în plină criză deschisă între Mugabe și șeful armatei, după demiterea săptămâna trecută a vicepreședintelui țării, Emmerson Mnangagwa, prezentat lung timp ca fiind succesorul său la conducerea țării.
Luni, șeful armatei, Constantino Chiwenga, l-a avertizat pe Robert Mugabe că armata ar putea interveni dacă va continua să excludă foști luptători pentru eliberare care l-au sprijinit pe Mnangagwa.
În replică, partidul șefului statului, ZANU-PF, l-a acuzat marți pe generalul respectiv de "conduită de trădare" și de dorința de "a încuraja o revoltă".
Fostul vicepreședinte, Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, a fost demis din funcție și a fugit din țară, după un conflict cu prima doamnă a țării, Grace Mugabe, 52 de ani.
Aflat în fruntea unui regim autoritar și represiv de 37 de ani, Robert Mugabe a fost învestit de partidul său pentru alegerile prezidențiale din 2018, în ciuda vârstei înaintate, 93 de ani, și a sănătății sale fragile. Sub conducerea sa, Zimbabwe a sărăcit considerabil și traversează o gravă criză economică, mai scrie agenția menționată.
Intervenția militară vine după ce, în urmă cu două zile, șeful Armatei a anunțat că nu este de acord cu demiterea vicepreședintelui țării.
Acum, într-un mesaj televizat, liderii militari spun că nu au dat o lovitură de stat, ci i-au atacat pe criminalii din anturajul președintelui.
Robert Mugabe și familia sa ar fi în siguranță. Dictatorul din Zimbabwe, singurul lider pe care statul african l-a avut de când a devenit independent, are 93 de ani și o sănătate foarte șubredă.
Chiar și așa, el intenționează să candideze și la alegerile de anul viitor.