Locuitorii și vizitatorii Chișinăului pot astăzi să-și testeze gratuit alunițele apărute pe piele
-
08 Iunie 11:40
Locuitorii și vizitatorii orașului Chișinău pot astăzi să-și testeze gratuit nevii pigmentari (alunițele) cu ajutorul unui dermatoscop și să apeleze la consultația medicilor dermatologi. Acțiunea are loc în cadrul campaniei naționale „Fii în siguranță la soare”, care se va desfășura pe toată perioada sezonului estival, transmite IPN.
În sectorul Centru, campania se desfășoară astăzi pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 6, de la ora 10.00 și până la 19.00.
Potrivit Primăriei capitalei, această campanie are ca scop depistarea precoce a cancerului de piele și a schimbărilor suspecte în aspectul pielii, oferind astfel oportunitatea de a obține un diagnostic timpuriu, cu potențialul de a salva vieți.
Campania „Fii în siguranță la soare” este organizată de Farmacia Familiei în parteneriat cu Primăria Chișinău.