Vadim Vieru este avocat și expert în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova, ocupând funcția de director de programe în cadrul Asociației Promo-LEX. De-a lungul carierei sale, a fost implicat activ în promovarea și apărarea drepturilor omului, concentrându-se pe probleme legate de justiție și situația din regiunea transnistreană.

Strămutarea internă – un fenomen ignorat de trei decenii

Republica Moldova, printr-un șir de factori istorici și politici, a evitat să-și asume clar responsabilitatea față de persoanele din regiunea transnistreană, care sunt forțate să-și părăsească locuințele. Rezultatul? În prezent, nu există o lege care să reglementeze statutul PSI, să le protejeze drepturile și să le ofere acces la servicii de bază, precum adăpost, asistență psihologică, protecție socială sau reintegrare profesională.

Sub umbrela „conflict înghețat”, locuitorii din stânga Nistrului trăiesc o dramă continuă: încălcări grave ale drepturilor omului, amenințări, arestări ilegale și detalii care amintesc mai degrabă de epoci trecute, decât de Europa secolului al XXI-lea. În acest context, unii ajung să fugă noaptea peste linia administrativă, cu frica în suflet că, la întoarcere, ar putea fi victime ale unor tratamente inumane.

Statul rămâne perplex în fața lor

Nu există proceduri clare de identificare și de protejare ale PSI. Nimeni nu știe exact câte sunt, unde se pot duce și cu cine trebuie să vorbească. Agențiile de asistență socială, care ar putea interveni, nu recunosc acest statut, iar centrele de plasament existente - puține și specializate pe alte tipuri de vulnerabilități - nu-i pot primi legal, dacă nu întrunesc criteriile stabilite pentru alte categorii (de exemplu, victime ale violenței în familie, traficului de ființe umane ori persoane vârstnice).

Confruntați cu un asemenea vid instituțional, mulți dintre cei strămutați intern caută sprijin la ONG-uri sau la autoritățile centrale, în speranța că cineva va găsi o soluție. Dar soluțiile apar, de regulă, ad-hoc, prin derogări de la regulamente existente, apeluri în miezul nopții și labirint birocratic. Se întâmplă exact atunci când cineva are nevoie, poate, de cel mai elementar lucru: un acoperiș sigur deasupra capului.

O criză energetică ce lovește în primul rând vulnerabilii

În paralel cu această dramă, Republica Moldova se confruntă și cu una dintre cele mai grave crize energetice din istoria sa recentă. Decizia Federației Ruse de a sista livrările de gaze prin Ucraina, lipsa unui acord de tranzit după 2024 și prețurile volatile de pe piețele internaționale au pus autoritățile de la Chișinău într-o situație critică: cum să asigure încălzirea și electricitatea pentru milioane de oameni, inclusiv pentru cei din regiunea transnistreană?

Pe lângă faptul că 70% din energia electrică nu mai provine din centrala de la Cuciurgan, situată în regiunea separatistă, nici rețeaua de transport a Republicii Moldova nu este pregătită să asigure diversificarea rapidă și completă a surselor de energie. Guvernul a început să importe gaze naturale prin coridorul România–Republica Moldova, a făcut demersuri pentru GNL prin Bulgaria și Grecia și a instituit măsuri de economisire. Însă, dacă ai o legislație incompletă pentru persoanele strămutate, iar acestea se află într-un centru de plasament improvizat, neîncălzit corespunzător, cum gestionezi protecția lor pe timp de iarnă?

Creșterea prețurilor la energie, falimentul unor întreprinderi, riscul penuriilor de electricitate și gaze, precum și tensiunile politice alimentate de Federația Rusă pun și mai multă presiune pe guvern și pe cei mai vulnerabili. Astfel, persoanele strămutate, care și-au pierdut deja casa, devin adesea “victime colaterale” ale unei lupte geopolitice mai mari. Fără locuință stabilă, fără perspective și cu facturi enorme pentru un posibil spațiu închiriat, mulți aleg să plece din țară sau, mai grav, să se reîntoarcă în Transnistria, riscând persecuții. Un cerc vicios care rupe vieți și distruge familii.

De la statistici la istorii de viață

Un bărbat din Bender, care a fost reținut abuziv de miliția transnistreană pentru comentarii critice la adresa simbolurilor rusești, fuge spre Chișinău și cere adăpost pentru el și familia sa. “Unde să mă duc?”, întreabă disperat când află că nu are dreptul să fie primit în niciun centru de plasament pentru adulți. Instituțiile statului, în cel mai bun caz, îl ghidează spre un ONG care gestionează provizoriu un spațiu de cazare, finanțat cu greu. Dar nici acel spațiu nu îi poate ține mult timp, or nu există bani și nici un contract-cadru cu statul.

O mamă cu doi copii mici, hăituită la Tiraspol, ajunge să doarmă în casa unor cunoscuți, pentru că nu are acte de identitate „pe malul drept” și nu poate închiria un spațiu în legalitate. În plină iarnă, se trezește fără încălzire centrală, deoarece proprietarul nu a putut achita facturile uriașe. Pentru ea, reîntoarcerea în regiune ar însemna să-și pună în pericol viața și siguranța copiilor. Statul? Tace. Nu există încă un mecanism de urgență, pentru că, de fapt, legislația națională nu o recunoaște ca „strămutată intern”.

Astfel de cazuri umane, concrete, arată că lipsa unei politici coerente, combinată cu o criză energetică devastatoare, poate transforma viețile unor cetățeni într-un calvar imposibil de gestionat de un simplu om de rând.

Ce soluții există?

Elaborarea și adoptarea rapidă a unei legi privind persoanele strămutate intern (PSI)

Aceasta trebuie să includă: o definiție clară a PSI; dreptul expres la adăpost și servicii de sprijin; instituirea unei structuri naționale responsabile; finanțare din partea statului pentru centre de plasament adaptate; proceduri flexibile, care să permită intervenție de urgență.

Crearea unui mecanism unic de coordonare

În contextul crizei energetice, este vital să existe o “celulă de criză” în care să participe reprezentanți din cadrul ministerelor, ai societății civile, ai partenerilor internaționali. Această “celulă” ar coordona relocarea PSI, asigurarea căldurii și alimentării cu electricitate și ar monitoriza în timp real centrele de plasament sau locuințele lor provizorii.

Parteneriate stat-ONG-uri

ONG-urile au jucat până acum rolul principal în a prelua cazurile grave, oferind adăpost temporar. Din păcate, resursele acestora sunt limitate și depind de granturi. Guvernul trebuie să încheie acorduri de parteneriat și să aloce bugete dedicate, pentru ca aceste adăposturi să devină parte dintr-un sistem oficial.

Informarea și consilierea PSI

O linie telefonică 24/7, un birou de asistență și un ghid publicat pe site-urile oficiale pot salva vieți, oferind informații despre centrele de plasament, condițiile de acces, ajutoarele sociale și modul de obținere a actelor de identitate.

Protecție suplimentară în contextul crizei energetice

PSI necesită prioritate la compensațiile pentru încălzire, la transportarea și distribuirea lemnelor de foc (în zonele rurale) și la orice măsură temporară de economisire a energiei. Nimeni nu ar trebui să înghețe în plină iarnă și, mai ales, nimeni nu ar trebui să simtă că statul îl abandonează după ce și-a pierdut deja locuința.

Colaborare cu partenerii externi

Uniunea Europeană, SUA, România și alte state donatoare pot fi dispuse să ofere sprijin financiar și logistic, pentru a îmbunătăți infrastructura energetică și pentru a crea un sistem de protecție robust pentru PSI. Guvernul trebuie să-și clarifice nevoile și să prezinte proiecte concrete.

Acțiunea și solidaritatea sunt critic de importante

O criză nu o anulează pe cealaltă. Criza energetică reprezintă un test pentru reziliența Republicii Moldova, iar strămutarea internă din regiunea transnistreană e un test pentru umanitatea și responsabilitatea noastră colectivă. Din păcate, realitatea arată că cele două crize se intensifică reciproc, transformând persoane deja vulnerabile în victime sigure.

O țară care aspiră la valorile europene nu poate închide ochii la suferința propriilor cetățeni care au nevoie de siguranță și de un minim confort termic, mai ales iarna. Oricât ar părea de complicat, e în puterea noastră să nu îi mai lăsăm pe cei strămutați să se simtă ”orfani” în propria țară. Criza e mare și se va înrăutăți dacă rămânem indiferenți. Dar această situație poate fi și o oportunitate de a demonstra că Republica Moldova își cunoaște și își protejează cetățenii, pe oricare mal al Nistrului trăiesc.

Între frig și amenințări, există mereu loc pentru speranță. Iar speranța începe cu recunoașterea faptului că nimeni nu ar trebui să sufere în tăcere, lipsit de adăpost și de căldură. Este responsabilitatea noastră, ca societate, și a guvernanților, ca instituții, să punem oamenii pe primul loc.