Coronavirus: Cercetători britanici au inițiat producția unui vaccin înainte ca acesta să-și dovedească eficacitatea

  • 18 Aprilie 2020 09:25
Coronavirus: Cercetători britanici au inițiat producția unui vaccin înainte ca acesta să-și dovedească eficacitatea

Un milion de doze dintr-un potențial vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de cercetători britanici, au fost deja lansate în producție și vor fi disponibile până în septembrie, deși încă nu a început testarea acestui vaccin, a anunțat vineri echipa de cercetători de la Universitatea Oxford, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Vaccinul, denumit ''ChAdOx1 nCoV-19'', este unul dintre cele aproximativ 70 de potențiale vaccinuri împotriva noului coronavirus aflate în faza de dezvoltare pe plan mondial, dintre care pentru cel puțin cinci s-a început testarea preliminară pe oameni.

Cercetătorii britanici recrutează acum voluntari pentru testare preliminară (faza 1) și recunosc că începerea producției vaccinului este o decizie riscantă, întrucât dozele produse vor fi inutile dacă în final se dovedește că vaccinul lor nu este eficient.

''Am început producția la risc a acestui vaccin, nu doar la o scară redusă, ci cu o rețea de producători în șapte locații diferite din lume'', a declarat presei Adrian Hill, profesor și director la Institutul Jenner din cadrul Universității Oxford, el estimând că până în septembrie se va încheia și testarea vaccinului.

Adrian Hill a mai precizat că trei dintre aceste locații sunt reprezentate de producători britanici, două sunt în alte state europene și câte una în India și China, dar nu a dat prea multe detalii despre finanțarea producției, menționând doar că estimează un cost inițial de zeci de milioane de lire sterline.

Marea Britanie se numără printre țările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, înregistrând până vineri 108.692 cazuri, din care 14.576 de decese.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău