Livrările de gaze în regiunea transnistreană vor fi reluate de vineri, 17 octombrie

  • 16 Octombrie 17:06
Livrările de gaze în regiunea transnistreană vor fi reluate de vineri, 17 octombrie

De vineri, 17 octombrie, livrările de gaze către regiunea transnistreană vor fi reluate, a anunțat Vadim Ceban, președinte interimar al Consiliului de Administrare al Moldovagaz. Volumele vor fi suficiente pentru a acoperi necesitățile tuturor categoriilor de consumatori, ceea ce va permite restabilirea alimentării cu apă caldă și începerea sezonului de încălzire în regiune, transmite IPN.

„Livrările la scară largă de gaze naturale către regiunea transnistreană a Republicii Moldova vor fi reluate în cantități contractate suficiente pentru a satisface nevoile tuturor categoriilor de consumatori. Acest lucru va permite restabilirea alimentării cu apă caldă și începerea sezonului de încălzire”, a declarat Vadim Ceban.

Luni, în regiunea transnistreană urma să se încheie regimul de economisire a gazului, anunțat anterior pentru „aproximativ o săptămână și jumătate”. Acest lucru nu s-a întâmplat: în instituțiile de învățământ este în continuare frig, în blocurile locative nu este apă caldă, iar vânzarea metanului la stațiile de alimentare nu a fost reluată. Instituțiilor bugetare li s-a indicat să înceapă sezonul de încălzire cu lemne, acolo unde este posibil. Autoritățile regiunii justifică restricțiile prin „circumstanțe externe nefavorabile” și necesitatea „restabilirii fluxurilor financiare din Rusia”.

Așa-numitul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol a emis ordin cu privire la începerea sezonului de încălzire 2025-2026. Documentul prevede furnizarea apei calde începând cu 17 octombrie, de la ora 8:00, și agent termic în sectorul locativ și în instituții, din data de 21 octombrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,63 m/s
Fri
9
Sat
13
Sun
7
Mon
6
Tue
8
Arhivă Radio Chișinău