LIVE TEXT | Rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare. PAS are majoritatea, după procesarea a 99,78% din procesele verbale
-
29 Septembrie 09:05

Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare arată că noul legislativ de la Chișinău va fi format din cinci formațiuni: PAS, BEP, BEA, PN și PPDA. Conform estimărilor, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat 55 de mandate și va avea majoritatea în Parlament.
UPDATE 09:00 După procesarea a 99,78% din procesele verbale, PAS a obținut 50.14% (790322 de voturi), Blocul Patriotic 24.20% (381469 de voturi), BE „ALTERNATIVA” 7.97% (125656 de voturi), PARTIDUL NOSTRU 6.21% (97827 de voturi) și PPDA 5.62% (88655 de voturi).
Astfel, ar urma ca PAS ar urma să trimită 55 de deputați în Parlament, Blocul Patriotic - 26, BE Alternativa - 8, Partidul Nostru și PPDA - câte 6 fiecare.
UPDATE 08:00 După prelucrarea a peste 99,50% din procesele verbale, rezultatele preliminare arată că în noul Legislativ vor accede cinci formațiuni politice: Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Patriotic, Blocul Alternativa, Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă.
Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, PAS a obținut peste 50% din voturi. Blocul Patriotic a acumulat 24,26%, Blocul Alternativa – 7,99%, PPPN – 6,21%, iar PPDA – 5,63%.
La această oră continuă numărarea voturilor în câteva secții din străinătate, fiind procesate 291 din 301 procese verbale din diaspora.
UPDATE 00:50 Până la această oră au fost procesate peste 92% din procesele verbale. Conform acestora, PAS a cîștigat alegerile parlamentare cu 46,60%, urmat de Blocul Patriotic cu 26,62%, Blocul „Alternativa” cu 8,67%, Partidul Nostru cu 6,29% și PPDA, cu 5,67%. Acestea sunt cele 5 formațiuni care vor forma următorul Parlament al Republicii Moldova.
În diaspora continuă procesul de numărare a voturilor. Până la această oră, au fost procesate 144 de procese verbale din 301, adică aproape jumătate.
UPDATE 23:53 La procesarea a peste 85% din totalul proceselor verbale, Partidul Acțiune și Solidaritate a acumulat 45% din voturi, Blocul Electoral Patriotic - 27,65%, Blocul Electoral „Alternativa” - 8,80%, Partidul Nostru - 6,41, iar PPDA - 5,82%.
UPDATE 23:30 După numărarea a peste 75% din totalul voturilor, PAS conduce cu circa 44,42%, urmat de Blocul Patriotic, care a acumulat 27,78% din voturi, Blocul „Alternativa” cu 8,58%, Partidul Nostru cu 6,60% și PPDA cu 6,15. Taraclia este primul raion în care au fost procesate toate procesele verbale până la această oră.
UPDATE 22:43 După numărarea a jumătate din totalul voturilor, Partidul Acțiune și Solidaritate conduce cu 42,46%, urmat de Blocul Patriotic, cu 29,83%, Blocul „Alternativa” cu 7,93, Partidul „Democrația Acasă” cu 6,85% și Partidul Nostru cu 6,37. Acestea ar fi cele 5 formațiuni care ar accede în Parlament, la procesarea a circa 50% din procesele verbale.
UPDATE 22:22 Până la această oră au fost procesate 707 procese verbale, adică mai mult de 30% din totalul voturilor. Astfel, 5 formațiuni politice au trecut pragul electoral. PAS conduce cu peste 40%, BEP a acumulat 31,05%, blocul electoral „Alernativa” - 7,42, partidul lui Vasile Costiuc - 7,28%, iar Partidul Nostru - 6,52.
UPDATE 22:00 După numărarea a 15,44% din voturi, PAS conduce cu 37,81%, urmat de Blocul Patriotic, care a acumulat 34,25% din voturi, PPDA cu 8,18% și Partidul Nostru cu 6,53% Până la acest moment, aceste partide au trecut pragul electoral.