A fost deschisă o bibliotecă într-un spital pentru copii din Chișinău

  • 02 Februarie 2020 09:10
A fost deschisă o bibliotecă într-un spital pentru copii din Chișinău

O bibliotecă pentru pacienți a fost deschisă vineri, la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău, relatează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca municipală ”B. P. Hasdeu” în parteneriat cu spitalul sus-numit. Potrivit organizatorilor, scopul acțiunii este de a oferi accesul la informare și lectură pentru diverse categorii de persoane, internate la staționar. Fondul de carte, informațiile utile, serviciile prestate de bibliotecă au menirea de a-i ajuta pe pacienți să-și recapete mai ușor starea de bine, confortul sufletesc și sănătatea. Cărțile nu-și vor aștepta cititorul doar în bibliotecă, dar vor ajunge și prin saloane, spațiile de odihnă și relaxare, fiind lecturate, la necesitate, de bibliotecar.

Prezentă la manifestare, Steluța Mitriuc, șef interimar al Direcției Cultură a Primăriei municipiul Chișinău a menționat că această inițiativă este o primă experiență a instituției pe care o conduce. ”Pe viitor ne vom extinde cu aceste filiale și în alte spitale. E foarte important să completăm timpul liber al copiilor atunci când sunt internați, iar lectura îi va ajuta să treacă mai ușor peste tratament”, a remarcat Mitriuc.

În context, directorul general al Bibliotecii municipale „B. P. Hasdeu”, Mariana Harjevschi a specificat că serviciile bibliotecii vor fi aproape de cei aflați în dificultate de sănătate, ajutându-i să-și rezolve o parte din probleme, în același timp să nu întrerupă activitatea intelectuală, având posibilitatea să învețe, să comunice, să se pregătească pentru perioada de după spitalizare, având acces la cărți, reviste, informații utile”.

La rândul său, directorul adjunct al spitalului, Liliana Chiosea a apreciat înalt această inițiativă. „Salutăm prezența unei biblioteci în instituția noastră. Suntem foarte bucuroși că acest proiect și-a deschis ușile pentru pacienții noștri. Este o idee foarte binevenită, din care toți au de câștigat”, a constatat sursa citată.

Spitalul clinic municipal de copii „V. Ignatenco” a fost fondat în 1986. În prezent, în instituție sunt internați peste 1200 copii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău