Lituania solicită noi sancțiuni împotriva Belarus, din cauza migranților

  • 12 Iulie 2021 13:49
Lituania solicită noi sancțiuni împotriva Belarus, din cauza migranților

Ministrul lituanian de externe a adresat un apel, prin care solicită aplicarea de noi sancțiuni împotriva Belarus, din cauza migranților.

Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de externe, va aborda în cadrul Consiliului miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, de la Bruxelles, problema afluxului de migranți ilegali proveniți din Belarus și va propune, de asemenea, să se examineze aplicarea celui de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Belarus, pe fondul fluxului mare de migranți.

"Aceasta este o provocare fără precedent pentru țara mea, dar Europa s-a confruntat deja cu o astfel de situație când migranții sunt folosiți ca armă politică", a spus el.

Potrivit lui Gabrielius Landsbergis, Finlanda, Grecia și Spania s-au confruntat anterior cu o astfel de problemă. "Mă voi adresa colegilor mei cu ropunerea de a elabora o strategie comună pentru a răspunde unor astfel de amenințări politice și hibride. Avem nevoie, în primul rând, de o strategie de readmisie... În plus, ar trebui să acționăm extrem de decisiv împotriva regimurilor care recurg la astfel de acțiuni. Ar trebui să ne gândim la sancțiuni atunci când astfel de atacuri hibride sunt îndreptate împotriva țărilor UE. Prin urmare, miniștrii UE ar trebui să discute despre cel de-al cincilea pachet de sancțiuni împotriva Belarus", a declarat șeful diplomației externe a Lituaniei.

Sursa: RADOR 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău