Lituania și Danemarca susțin adoptarea unei poziții la nivelul UE, privind interdicția vizelor turistice pentru cetățenii ruși

  • 18 August 2022 13:30
Lituania și Danemarca susțin adoptarea unei poziții la nivelul UE, privind interdicția vizelor turistice pentru cetățenii ruși

Miniștrii de externe din Lituania și Danemarca au cerut miercuri adoptarea unei poziții la nivelul UE privind interdicția vizelor turistice pentru cetățenii ruși, relatează DPA și Agerpres.

Finlanda și Estonia au cerut un plan la nivelul UE, dar cancelarul Olaf Scholz și Comisia Europeană sunt până în prezent împotriva propunerii.

“În mod ideal, ar trebui să fie o decizie la nivel european care pur și simplu ar anula valabilitatea acestor vize și toată lumea ar renunța să le mai emită”, a declarat miercuri ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, a cărui țară se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad.

Acesta a  apreciat că ”interzicerea totală a vizelor pentru ruși de către toate statele membre ale UE ar putea fi o altă sancțiune foarte eficace împotriva Rusiei”. El va discuta subiectul cu omologii săi europeni la o reuniune neoficială la Praga, la sfârșitul lunii.

Șeful diplomației cehe a fost însă de părere că ”în această perioadă de agresiune rusă, pe care Kremlinul continuă să o intensifice, nu poate fi vorba de turism ca de obicei pentru cetățenii ruși”.

Printre cei care trebuie convinși se numără și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, care prezidează consiliile miniștrilor de externe și ai apărării.

Nici Comisia Europeană nu sprijină o astfel de interdicție, insistând asupra necesității de a proteja disidenții, jurnaliștii și familiile.

Executivul european a comunicat printr-o purtătoare de cuvânt că ”statele membre dispun de o marjă importantă pentru eliberarea vizelor pe perioade scurte și examinează cererile caz cu caz”.

La nivelul statelor, eforturi de persuasiune trebuie depuse când vine vorba de cancelarul german, Olaf Scholz, care și-a exprimat joi opoziția față de interzicerea vizelor turistice pentru cetățenii ruși și a amintit că la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate sancțiuni relevante împotriva persoanelor apropiate Kremlinului.

”Acesta este războiul lui (Vladimir) Putin. Și îmi este greu să înțeleg acest fel de cereri”, a spus Scholz la o conferință de presă axată pe criza energetică și războiul din Ucraina.

Scholz a insistat că președintele rus Vladimir Putin ”este cel responsabil pentru acest război”, nu ansamblul populației ruse, iar o astfel de măsură generală de interzicere a vizelor pentru cetățenii ruși ”ar fi îndreptată împotriva întregii populații, inclusiv a celor nevinovați”.

La polul opus, Estonia, Finlanda și Letonia au făcut front comun și au solicitat Uniunii Europene să-și închidă granițele pentru turiștii ruși, motivând că ”nu este corect ca, în timpul în care Rusia duce un război de agresiune, brutal, în Europa, rușii să poată duce o viață normală, să călătorească în Europa, să fie turiști”.

Mai mult, Parlamentul de la Riga a adoptat joi o declarație în care desemnează Rusia drept ”țară care sprijină terorismul” și a invitat și alte țări să adopte inițiative similare.

Între timp, Estonia a anunțat că de săptămâna viitoare nu va mai permite accesul accesul cetățenilor ruși pe teritoriul său cu vize emise de autoritățile estoniene, ci va recunoaște doar vizele acordate de alte state europene.

Cehia a adoptat deja o măsură similară. Acest stat nu mai eliberează vize pentru ruși încă din 25 februarie, a doua zi după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău