Lista taberelor de odihnă pentru copii și adolescenți

  • 07 Iunie 2017 11:43
Lista taberelor de odihnă pentru copii și adolescenți

Ministerul Educației publică lista taberelor de odihnă pentru copii și adolescenți, preconizate să activeze în sezonul estival 2017.

Conform informațiilor prezentate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului, în vara curentă 70 de tabere cu sejur deplin și 69 de tabere cu sejur de zi vor primi elevii la odihnă și recreere.

Șeful Direcției învățământ preuniversitar a Ministerului Educației Valentin Crudu a menționat că taberele sunt amplasate în diferite raioane ale republicii. ”Unele dintre aceste instituții deja și-au început activitatea. Pe parcursul sejurului la tabără tinerii vor participa la programe cultural-artistice și sportive, dar și la programe educaționale pe tematici privind navigarea sigură pe internet, ghidarea în carieră, prevenirea accidentelor casnice și rutiere la copii, promovarea relațiilor armonioase în familie. În total, în actualul sezon estival se preconizează să se odihnească la tabere circa 60 000 de copii. Conform Hotărârii de Guvern nr. 321 din 24.05.2017, autoritățile publice vor repartiza gratuit 25% din numărul total de bilete copiilor orfani, copiilor cu dizabilități, din familii defavorizate”, a precizat sursa citată.

Finanțarea taberelor de vară pentru copii și adolescenți se va efectua din bugetul de stat și bugetele locale, din sumele plătite de părinți și din resursele alocate de sindicate, întreprinderi, asociații.

Pentru informații suplimentare referitor la organizarea odihnei de vară a copiilor, părinții/ reprezentanții legali pot apela la administrațiile publice locale, raionale/municipale, nemijlocit la instituțiile de învățământ sau la sindicatul de ramură.

 
 RaionulDenumirea taberei Apartenența taberei Când va demar programul de activitateNr. de schimburiNr. total de copii care se vor odihni
 
  
1Anenii NoiInstituția Publică Tabăra de odihnă „Viișoara – Anenii Noi”Cons. Raional02.06.20177770
 Basarabeasca    140
2BălțiDumbrava AlbăCNSM12.06.201761080
3OlimpiețCons. Municipal Bălți12.06.20173481
 Briceni    600
4CahulRomanticăDGI Cahul15.06.201761200
5Copii pentru HristosDin sponsorizări, Biserica Evang Baptistă, Colibași14.06.20178800
 Cantemir La popas, s. Malovata, r-nul Dubăsari05.06.20174180
6Călărași RomanițaDÎTS/CR12.06.20176480
7CăușeniGhiocel s. CîrnățeniSindicatele din agricultură22.06.201751280
8CimișliaEl -SadaiPrivată 12.06.20176600
9Izvoraș, s. ZloțiCons. Raional05.06.20175600
10ChișinăuFloricica, particularăSRL Dispo-Consulting 3 
11 CireșariiDETS Centru 71750
12 "Perlele Nistrului"CNSM 7 
13 CampingHolding ”Mold- sinbalneotur 7 
14 Zîmbetul, particulară SRL Zîmbetul6/6/20177 
15 AlunelulDETS Botanica, Gimn int nr. 201.06.201761500
16 "Brăduleț"societatea misionară "veste bună" 6 
17 EnergeticianulCET-2 4 
18 Poenița VeselăDETS Botanica01.06.201763000
19 Centrul de reabilitare și recreareMAI 2 
20 LuceafărulSRL MedOrientStar 8 
21 Sănătate MA 8 
22 "Dacia"    
23 Zorile nistreneSRL "Buseli-M"17.06.20176 
24CriuleniCristianoSRL OLCRISCOM06.06.201784200
25Cușmărica, s. RăculeștiSC Cușmărica SRL06.06.20178800
26”Speranța” s. PlopConsiulul Raional, Misiunea fără Frontiere7/17/20163600
27Poenița însorităConsiulul Raional6/18/20163660
     1290
28DubăsariNistru, Molovata NouaSRL ”AgroTiras”11.06.20176120
29Prietenia, s. CoșnițaConsiliul Raional04.06.20176490
30”La Popas” s. Molovata NouăSRL ” Torent Plus”04.06.2017640
31DondușeniSperanța, s.PlopCR 15.06.20173600
32DrochiaPoienița însorităDΠ12.06.20173660
33EdinețPoenița veselăDirecția Educație și Consiliul Raional20.06.20173700
34FăleștiRomanticaCons.Raional10.06.20176600
35 OlimpCons.Raional10.06.20174600
36FloreștiPrieteniaPrimaria18.06.201741200
37GlodeniAndrieșPrimăria Hîjdieni24.06.173750
38HînceștiPrivighetoarePrimăria Bobeica16.06.20175480
   16.06.2017 1400
39Ialoveni   31000
40LeovaNeptunCons.Raional13.06.20176900
 NisporeniCodruConsiliul Raional DÎTS Nisporeni   
41OcnițaOlimpDÎ Ocnița10.06.20172160
42OrheiMiorițas. Ivancea15.06.201741000
44Speranțas. Vatici19.06.20179(5 )580
45Tropincas. Pohrebeni19.06.20174(5)1000
46RezinaNistru, s. SaharnaConsiliul Raional DÎTS Rezinaiunie2560
47IgnățeiCR DÎTS Rezinaiunie2160
48RîșcaniVulturași, s. ȘaptebaniDRÎTS Rîșcani12.06.20173840
49SîngereiPrietenia , s. RădoaiaPrivată iunie3286
50Conceb, s. RădoaiaPrivată iunie3185
51NadejdaConf. Relig.13.06.20176500
52EmanuelConf. Relig.6/6/20176500
53SorocaLa dumbravăCR Soroca12/6/201741200
54StrășeniDivertisDirecția Învățămînt10.06.20176960
55ȘoldăneștiDumbravaDirecția Învățămînt15.06.20173400
56Ștefan VodăDumbravaDirecția  Educație9/6/20176720
57TaracliaCiaicaPrimăria Taraclia20.06.20174400
58AlbasadorfPrimăria s. Albota de Sus25.06.20174336
59TeleneștiOrdășeiConsiliul Raional Telenești12.06.20174240
60CrăsnășeniConsiliul Raional Telenești12.06.20174384
61MăndreștiConsiliul Raional Telenești12.06.20174400
62UngheniProSănătateaUT Ungheni Agroindsind08.07.20173909
63 CodreancaConsiliul Raional Ungheni17.06.20175450
64PlusArmoniePrimăria Ungheni19.06.20172402
65UTAG ComratOlimpiețDGÎ UTAG19.06.20174150
66ComratCiaicaPrimăria Chirsovo19.06.20173120
67ComratCosteorPrimăria Congaz19.06.20172120
68Ceadîr LungaOlimpiaPrimăria Cazaclia19.06.20173180
69Ceadîr LungaSocolPrimăria Conceac01.07.20172150
70Vulcănești, s. IetuliaIunostiConsiliul raional19.06.20173150
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:6,17 m/s
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău