Lista scurtă pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj internațional", extinsă la 15 filme

  • 16 Ianuarie 2021 17:33
Lista scurtă pentru premiul Oscar la categoria

Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista scurtă a peliculelor propuse spre nominalizare la premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj internațional", informează site-ul revistei americane Variety, preluat de Agerpres.

Pandemia de COVID-19 a generat numeroase provocări, atât în ceea ce privește vizionarea filmelor, cât și în privința procedurilor de votare. Pentru a se asigura că integritatea acestui proces rămâne intactă, comitetul de selecție preliminară pentru lungmetraj internațional din cadrul AMPAS va vota printr-o procedură secretă, care va definitiva o listă scurtă de 15 filme provenind din țări diferite, spre deosebire de anii precedenți, când aceeași listă putea să includă cel mult 10 producții cinematografice.

În anii precedenți, votul preliminar se desfășura în format fizic. În 2021, procesul va trebui să se desfășoare într-un format virtual, care ridică o serie de îngrijorări suplimentare legate de securitatea procedurii. Ca urmare, Comitetul Executiv pentru film internațional din cadrul AMPAS nu se va mai întruni pentru a extinde acea listă prin intermediul unor selecții suplimentare. Consiliul de administrație al AMPAS a aprobat aceste modificări în timpul unei ședințe recente.

Din 2008, votul pentru secțiunea de lungmetraj internațional din cadrul AMPAS se realiza la Los Angeles, în prezența reprezentanților companiei PricewaterhouseCoopers, care dezvăluiau apoi titlurile filmelor care au primit cele mai multe voturi, în cadrul unei întruniri cu ușile închise a Comitetului Executiv pentru lungmetraj internațional.

În timpul unor dezbateri de multe ori aprinse, comitetul selecta apoi filmele care urmau să completeze lista scurtă, iar acele pelicule au devenit cunoscute în industria de divertisment sub sintagma "saves" ("rezerve"). Filme precum "The Great Beauty", despre care s-a zvonit îndelung că ar fi deținut acest statut, nu au fost niciodată verificate de AMPAS pentru a se vedea dacă au fost "rezervate" de către acel comitet în anii trecuți.

Această procedură a fost adoptată după ce lungmetrajul românesc "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile", regizat de Cristian Mungiu, nu a fost selectat în 2008 pe lista scurtă a premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, deși câștigase prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes în anul precedent.

Noul regulament adoptat în ianuarie 2021 a eliminat "rezervele", iar primele 15 filme care primesc cele mai multe voturi vor alcătui lista scurtă, ce va fi anunțată pe 9 februarie. Această listă a fost extinsă de la 10 filme care formau până acum lista scurtă. Noua procedură nu lasă astfel nicio "plasă de siguranță" care ar putea să corecteze eventualele omisiuni apărute în timpul procesului preliminar de votare.

Spre deosebire de celelalte categorii de la Oscar, categoria "cel mai bun lungmetraj străin" nu are o ramură distinctă în cadrul AMPAS care să îi fie dedicată. Diverși cineaști și profesioniști din discipline diferite alcătuiesc Comitetul Executiv, din care fac parte mai multe nume sonore, precum Susanne Bier și Larry Karaszewski. Comitetul Executiv pentru lungmetraj internațional este responsabil pentru gestionarea regulamentelor din această categorie și pentru a determina eligibilitatea filmelor propuse spre nominalizare.

Numărul filmelor candidate este mare în acest an, iar printre ele se află propunerile Danemarcei ("Another Round"), Franței ("Two of Us") și Mexicului ("I'm No Longer Here"). Propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj" este documentarul "colectiv", regizat de Alexander Nanau.

După înregistrarea unui număr record de 93 de propuneri în această secțiune a AMPAS, membrii care s-au înscris pentru a vota lista scurtă la categoria "cel mai bun lungmetraj internațional" vor putea să facă acest lucru în perioada 1-5 februarie. Lista scurtă va fi anunțată pe 9 februarie.

Nominalizările la premiile Oscar din 2021 vor fi anunțate pe 15 martie, iar cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău