Lira turcească s-a depreciat semnificativ după schimbarea guvernatorului Băncii Centrale

  • 22 Martie 2021 12:18
Lira turcească s-a depreciat semnificativ după schimbarea guvernatorului Băncii Centrale

Lira turcească s-au depreciat luni aproape de un nivel record, după decizia șocantă a președintelui Tayyip Erdogan de a-l demite pe guvernatorul Băncii Centrale a Turciei, Naci Agbal, transmit DPA și Reuters, potrivit Agerpres.

Moneda Turciei s-a depreciat cu 15%, iar cotația era de 8,4850 lire/dolar, aproape de nivelul scăzut record din noiembrie, de 8,58 lire/dolar, după ce numirea lui Sahap Kavcioglu, fost bancher și parlamentar al partidului aflat la putere în Turcia, a sporit temerile că se va renunța la actuala politică monetară. Sahap Kavcioglu este al patrulea guvernator al Băncii Centrale a Turciei în doi ani.

Ministrul de Finanțe, Lutfi Elvan, a dat asigurări că Turcia va respecta principiile pieței libere.

Și indicele bursier a înregistrat luni un declin de 7%, aproape de cel mai redus nivel din ultimele trei luni.

Erdogan l-a demis sâmbătă dimineața pe Naci Agbal, după ce Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei a anunțat joi o majorare peste așteptări a dobânzii de referință, de la 17% până la 19%, ca răspuns la deprecierea lirei și creșterea prețurilor.

Președintele este în favoarea reducerii dobânzilor și a declarat recent că Turcia este într-un război economic pentru a învinge "triunghiul răului": ratele dobânzilor, inflația și cursul valutar.

Inflația în Turcia a accelerat la 15,6% în februarie și este așteptată să continue să crească în martie și aprilie, amenințând ținta de 9,4% pentru sfârșitul anului avută în vedere de Banca Centrală.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău