Lindsey Vonn, marea absentă a Jocurilor Olimpice de la Soci
-
06 Februarie 2014 17:15
Schioarea americană Lindsey Vonn, regina probelor de viteză și prietena lui Tiger Woods, va fi marea absentă a Jocurilor Olimpice de iarnă ediția 2014, care vor debuta mâine, însă ea nu va fi singura vedetă care va rata competiția de la Soci.
Pe 7 ianuarie, Vonn a anunțat cu tristețe, pe rețelele socializare, că nu va putea participa la JO 2014, din cauza unei recidive a accidentării pe care a suferit-o anul trecut, la Campionatele Mondiale din Austria.
Alături de Vonn, vor mai rata JO 2014 alte două schioare cu pretenții la medalii, franțuzoaicele Tessa Worley și Marion Rolland, campioane mondiale în 2013 la slalom uriaș, respectiv coborâre, ambele fiind victimele unor accidentări.
Și austriacul Hannes Reichelt, câștigătorul celei mai prestigioase coborâri a iernii, cea de la Kitzbuehel, a anunțat că va urmări coborârea olimpică, din 9 februarie, 'cu lacrimi în ochi', el fiind nevoit să se opereze de hernie de disc.
Americanul Evan Lysacek nu va putea să-și apere titlul de campion olimpic la patinaj artistic, după ce a suferit o accidentare la șoldul stâng, care i-ar fi putut produce leziuni ireparabile dacă se încăpățâna să meargă la Soci, conform Federației sale.
O altă vedetă a Jocurilor Olimpice 2010 va absenta de la competiția din Rusia, chinezoaica Wang Meng, care a cucerit trei titluri olimpice la Vancouver în probele de short-track. Cea mai titrată sportivă din China la Jocurile de iarnă și-a fracturat o gleznă în timpul unui antrenament, în luna ianuarie.
Alți sportivi, în schimb, nu au avut de ales: biatlonista rusă Irina Starih, suspendată după un control antidoping pozitiv, în una ianuarie, nu a mai așteptat rezultatul contraexperizei pentru a-și anunța retragerea. Una dintre compatrioatele sale, al cărei nume nu a fost dezvăluit, este în așteptarea rezultatului analizei eșantionului B.