Liderul laburist Jeremy Corbyn vrea o Mare Britanie independentă de Donald Trump

  • 12 Mai 2017 20:04
Liderul laburist Jeremy Corbyn vrea o Mare Britanie independentă de Donald Trump

Liderul opoziției laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a prezentat vineri un program de apărare axat pe diplomație și ferm independent de Statele Unite conduse Donald Trump, în perspectiva alegerilor legislative din 8 iunie, informează AFP.

La centrul de reflecție Chatham House, Jeremy Corbyn a făcut constatarea că lumea devine "mai periculoasă", din cauza conflictelor persistente, schimbărilor climatice, crizei refugiaților sau "nivelurilor grotești de inegalitate" pe plan global.

Dar și, a adăugat el, din cauza Americii președintelui Donald Trump, "hotărât, în mod nefast, să adauge pericole, accentuând în mod imprudent confruntarea cu Phenianul, bombardând unilateral Siria și opunându-se acordului nuclear cu Iranul".

"Trebuie să nu i se mai întindă mâna lui Donald Trump", a spus el, acuzându-și adversara, premierul conservator Theresa May, că se pliază dezideratelor președintelui american.

"Să aștepți să vezi de ce parte va sufla vântul la Washington nu este un indiciu de leadership puternic. Iar să faci reverențe în fața unei Administrații Trump cu comportament haotic nu este un câștig pentru stabilitate", a declarat el, într-o ironie la adresa Theresei May al cărei slogan de campanie promite, cu ea învingătoare, un leadership "puternic și stabil".

Pledând pentru o abordare a relațiilor internaționale fondată pe dialog, Corbyn a dat asigurări că acest lucru nu face din el un "pacifist", o imagine cu care luările sale de poziție — începând cu opoziția sa față de războiul din Irak — l-au asociat multă vreme.

"Pot accepta ca o intervenție militară, în cadrul unor reguli internaționale și ca ultimă soluție, să fie în anumite circumstanțe necesară", a spus el.

Discursul nu a întârziat să suscite critici în rândul conservatorilor, care au denunțat o schimbare în interes electoral din partea lui Corbyn, a cărui prezentare încheie o săptămână dificilă, marcată de întrebări privind poziția sa cu privire la Brexit și apariția în presă a unei schițe a programului electoral al laburiștilor.

"Jeremy Corbyn și-a petrecut toată viața încercând să dezarmeze Marea Britanie, iar acum el pretinde că este capabil să ne protejeze. Este absurd", a declarat conservatorul Mike Penning, secretarul de stat pentru forțele armate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
27,18
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:3,6 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău