În toamna anului 1859, în urma alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească, diplomații români ai acelor timpuri au obținut, prin eforturi intense și demersuri profesioniste abile, recunoașterea dublei alegeri, chiar dacă avea un caracter excepțional, fiind valabilă exclusiv pe durata domniei lui Cuza.

Doi ani mai târziu, unirea politică și administrativă deplină a țării era de asemenea recunoscută la nivel internațional, iar la 22 ianuarie 1862, sub conducerea Prim-ministrului de orientare conservatoare Barbu Catargiu, fiind format primul guvern al României moderne. Realizarea recunoașterii internaționale a dublei alegeri a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și desăvârșirea Unirii Principatelor au reprezentat astfel primele mari demersuri reușite ale diplomației românești moderne, iar în acest scop au fost trimiși reprezentanți diplomatici însărcinați cu această misiune la Constantinopol, Paris și în alte capitale europene importante. Scriitorul, omul politic și diplomatul Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost printre cei mai importanți și activi dintre aceștia. Printre măsurile de modernizare a statului și a societății românești avansate de Alexandru Ioan Cuza s-a înscris și stabilirea unui portofoliu al Afacerilor Străine, în 1862, primul titular al acestei demnități fiind Apostol Arsache, înaintea organizării structurii instituționale corespondente. De profesie medic, stabilit în Țara Românească în 1814, el fusese titularul portofoliului afacerilor străine al Țării Românești și în perioadele 24 aprilie 1835 – 13 mai 1837 și 30 aprilie 1861 – 21 ianuarie 1862.