Echipe mobile de specialiști vor oferi sprijin copiilor cu cerințe educaționale speciale din școlile mici de la sate

  • 29 Octombrie 10:23
Echipe mobile de specialiști vor oferi sprijin copiilor cu cerințe educaționale speciale din școlile mici de la sate

Copiii cu cerințe educaționale speciale din mediul rural vor beneficia de sprijin psihopedagogic direct în instituțiile în care învață. Fiecare echipă include psiholog, psihopedagog și logoped, cu posibilitatea implicării unui pedagog, și va activa în școli sau spații puse la dispoziție, urmând ca modelul să fie extins național după testare, relatează MOLDPRES.

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF, a lansat primele echipe mobile de intervenție, aflate în prezent în fază de pilotare în raioanele Drochia, Soroca și Cahul, până la 31 decembrie 2025,

„Echipele mobile vor aduce mai aproape serviciile de asistență psihopedagogică de copiii care au nevoie de sprijin, oferindu-le șansa de a învăța, de a se dezvolta armonios și de a-și valorifica potențialul unic, în propriul ritm și context. Prin activitatea acestor echipe, Ministerul Educației și Cercetării își propune să asigure accesul echitabil la educație de calitate pentru toți copiii”, susține consultantul principal în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Inga Grosu.

Specialiștii vor vizita școlile conform unui program stabilit, oferind copiilor suport psihologic, psihopedagogic și logopedic, iar părinților — consiliere privind incluziunea și dezvoltarea copilului. De asemenea, echipele vor ajuta cadrele didactice să consolideze competențele elevilor care au nevoie de servicii suplimentare.

„Incluziunea educațională înseamnă mai mult decât integrarea fizică a copilului în clasă, înseamnă acces facil la educație, iată de ce serviciile de suport sunt esențiale pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și pentru părinții lor. Prin echipele mobile, vom oferi sprijin specializat direct la fața locului, încât copiii din școlile mici de la sate să nu fie nevoiți să aștepte sau să parcurgă distanțe mari pentru a primi ajutorul de care au nevoie”, afirmă directoarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Virginia Rusnac.

Potrivit UNICEF, serviciile vor contribui la prevenirea abandonului școlar, la identificarea timpurie a dificultăților de dezvoltare, precum și la intervenții în situații de criză, inclusiv cazuri de violență sau traumă psihologică. Sprijinul poate fi solicitat atât de școli, cât și de părinți, autorități locale, prestatori de servicii sociale sau instituții medico-sanitare.

„Echipele mobile au un rol determinant în prevenirea excluziunii educaționale și sociale, prin identificarea timpurie a dificultăților de dezvoltare și învățare, fiind un liant esențial între copil, familie, școală și comunitate”, afirmă coordonatoarea Programe de Educație la UNICEF Moldova, Galina Bulat.

Inițiativa se înscrie în programul „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de UNICEF și PNUD, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijin financiar al Uniunii Europene.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:6,17 m/s
Thu
12
Fri
13
Sat
11
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău