Liderii UE susțin că finanțarea bugetului zonei euro este o prioritate

  • 21 Iunie 2019 16:00
Liderii UE susțin că finanțarea bugetului zonei euro este o prioritate

Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au cerut vineri miniștrilor de Finanțe să rezolve cu prioritate problema surselor de finanțare a viitorului buget al zonei euro, dar au fost evazivi cu privire la ideea unei scheme comune de garantare a depozitelor bancare, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Președintele Eurogrupului, Mario Centeno, i-a informat pe liderii europeni de rezultatele realizate de miniștrii de Finanțe în perioada care a trecut din luna decembrie 2018, când li s-a cerut să lucreze pentru înființarea unui buget al zonei euro precum și a altor reforme, inclusiv asupra unei scheme de garantare a depozitelor.

Miniștrii de Finanțe din cele 19 state care au aderat la euro urmau să se aplece asupra modului în care bugetului zonei euro ar putea fi finanțat, la ce urma să fie utilizat și cum va fi gestionat, lăsându-i pe liderii europeni să stabilească mărimea finală a bugetului. Însă progresele realizate sunt limitate din cauza punctelor diferite de vedere. Franța și mai multe state din sud vor un buget mare finanțat prin taxe speciale și capabile să stabilizeze economiile în cazul unor șocuri. În schimb, Olanda și statele din nord vor un buget mai mic finanțat de la bugetul UE și utilizat pentru investiții.

"Cerem Eurogrupului și Comisiei să continue să lucreze asupra chestiunilor nerezolvate", scriu șefii de stat și de guvern într-un comunicat care nu impune însă termene limită pentru finalizarea discuțiilor. "Cerem Eurogrupului să ne comunice rapid soluțiile adecvate pentru finanțarea bugetului zonei euro", denumit în mod oficial ''Instrument bugetar pentru competitivitate și convergență'' (BICC), adaugă liderii europeni. "Aceste elemente ar trebui convenite cu prioritate astfel încât să putem defini mărimea BICC în contextul viitorului cadru financiar multianual", se mai arată în comunicat.

Cele 28 de state membre care formează Uniunea Europeană au deja un buget UE comun, care este stabilit odată la șapte ani și este echivalent cu 1% din Venitul Național Brut al blocului comunitar. Însă ideea este că cele 19 state membre ale zonei euro să aibă un buget separat care să fie folosit ca un instrument fiscal ce poate interveni în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.

Tot vineri, liderii europeni au evitat să facă orice referire la mecanismul de garantare a depozitelor bancare, un dosar care trenează de mai mulți ani din cauza opoziției Germaniei. Comunicatul spune doar că liderii europeni "salută continuarea lucrărilor tehnice cu privire la consolidarea Uniunii Bancare", semn că nu există un termen limită pentru finalizarea discuțiilor.

Germania și unele state membre din nordul continentului sunt reticente la ideea unei scheme comune de garantare a depozitelor bancare în zona euro înainte ca băncile din statele din sudul continentului să își reducă nivelul ridicat al creditelor neperformante, o moștenire a crizei datoriilor suverane din 2010-2015. O schemă comună de garantare a depozitelor bancare în zona euro ar preveni fuga la ghișeele băncilor în eventualitate unei crize și ar finaliza Uniunea bancară, un proiect lansat în 2012 dar care nu este finalizat.

Toate aceste reforme sunt considerate necesare de Bruxelles pentru a aborda viitoarele crize care riscă să se răspândească la nivelul întregii Uniuni, din cauza integrării crescute între economiile statelor membre, în special în cadrul zonei euro, care reprezintă 85% din PIB-ul Uniunii Europene. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău