Liderii UE au semnat acordul comercial cu Regatul Unit, iar premierul Boris Johnson va semna după-amiază

  • 30 Decembrie 2020 12:30
Liderii UE au semnat acordul comercial cu Regatul Unit, iar premierul Boris Johnson va semna după-amiază

Liderii UE au semnat acordul comercial cu Regatul Unit, iar premierul Boris Johnson va semna după-amiază, transmite Agerpres.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat astăzi cele trei tratate care vor reglementa începând de vineri, 1 ianuarie 2021, relațiile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, transmit EFE, dpa și AFP.

Documentele urmează să fie transportate apoi cu un avion al Royal Air Force la Londra.

Evenimentul are loc după ce ambele părți - Bruxellesul și Londra - au reușit să ajungă în ajunul Crăciunului la un acord 'in extremis' pe tema relațiilor post-Brexit, după luni întregi de negocieri dificile.

Miercuri sunt semnate Acordul Comercial și de Cooperare între UE și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom), de o parte, și Regatul Unit, de cealaltă parte; acordul privind procedurile de securitate pentru schimbul și protejarea informațiilor cu caracter confidențial între UE și Regatul Unit și acordul privind cooperarea pentru folosirea sigură și pașnică a energiei nucleare, între Euratom și Regatul Unit.

Este de așteptat ca premierul britanic să semneze documentul în cursul după-amiezei. Tot astăzi, Parlamentul britanic urmează să se pronunțe prin vot asupra acordului comercial cu UE.

Acordul, căruia ambasadorii celor 27 de state membre ale UE i-au dat deja undă verde, trebuie să fie ratificat și de către Parlamentul European.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău