Liderii agențiilor de spionaj americane avertizează cu privire la "amenințarea inegalabilă" din partea Chine

  • 14 Aprilie 2021 19:49
Liderii agențiilor de spionaj americane avertizează cu privire la

Liderii agențiilor de spionaj americane au avertizat miercuri cu privire la "amenințarea de neegalat" din partea Chinei, citând agresiunea regională a Beijingului, capacitățile cibernetice și influența economică. Declarațiile au fost făcute în timpul unei audieri publice numite "Amenințări mondiale" din Congres, prima după mai mult de doi ani.

 "China este din ce în ce mai mult un concurent apropiat care provoacă Statele Unite în mai multe domenii, simultan cu presiunile menite să revizuiască normele globale în moduri care favorizează sistemul autoritar chinez", a declarat directorul Serviciului Național de Informații, dna Avril Haines, în fața Comitetul pentru Informații al Senatului. "(China) dispune, de asemenea, de capabilități cibernetice substanțiale care, dacă sunt implementate, pot provoca cel puțin perturbări temporare localizate la infrastructura critică din interiorul Statelor Unite", a spus dna Haines. Declarația de deschidere a dnei Haines a descris, de asemenea, eforturile rusești de a submina influența SUA, contribuția Iranului la instabilitatea din Orientul Mijlociu, terorismul global și potențialele eforturi nord-coreene de a "diviza" Washingtonul și aliații săi ca fiind amenințări semnificative. Audierea dnei Haines și a celorlalți directori ai agențiilor de informații a fost prima audiere publică "Worldwide Threats" (Amenințări Mondiale - n.r.) privind amenințările globale la adresa Statelor Unite după ianuarie 2019.

Acestea nu au avut loc în ultimii doi ani de administrație a fostului președinte Donald Trump, care de multe ori a intrat în conflict cu agențiile de securitate ale națiunii. Senatorul democrat Mark Warner, președintele comisiei, a declarat că a fost "consternat" că audierea nu a avut loc anul trecut. Senatorul Marco Rubio, principalul republican din grupului, s-a referit, de asemenea, la importanța audierii. Dl Warner a menționat efortul depus de Beijing pentru a face compania chineză de tehnologie Huawei un lider al sistemelor avansate 5G și a spus că este îngrijorat că ar putea face eforturi similare și ceea ce privește alte tehnologii emergente. Remarcând pericolele piratării rețelelor internaționale de computere, precum recentul atac SolarWinds, dl Warner a spus: "S-ar putea să dorim, de asemenea, să dezvoltăm noi norme internaționale în care anumite tipuri de atacuri sunt interzise, ​​la fel cum este interzisă utilizarea armelor chimice sau biologice". "Mediul tehnologic de astăzi permite adversarilor să facă ravagii", a spus Marco Rubio.

De asemenea, au fost audiați directorul Agenției Centrale de Informații, William Burns, directorul Biroului Federal de Investigații, Christopher Wray, directorul general al Agenției Naționale de Securitate, Paul Nakasone și directorul Agenției de Informații pentru Apărare, locotenentul general Scott Berrier. Audierea a avut loc la o zi după ce agențiile de informații americane au publicat un raport amplu despre amenințările globale. Bolile, decalajul dintre bogați și săraci, modificările climatice și conflictele din cadrul și între națiuni vor reprezenta provocări mai mari în deceniile următoare, pandemia de COVID-19 înrăutățind deja unele dintre aceste probleme, se arată în raportul Consiliului Național de Informații.

Sursa: Reuters/RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău