Lideri politici de la Chișinău, mesaje de mulțumire pentru ajutorul acordat de România
-
19 Februarie 2021 19:30
Mai mulți lideri politici de la Chișinău au mulțumit României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în lupta pentru combaterea pandemiei de coronavirus, scrie infoprut.ro.
Astfel, sursa citată menționează că, potrivit lui Valeriu Munteanu, liderul Uniunii Salvați Basarabia, acest ajutor umanitar reprezintă „răspunsul” frățesc al României la situația complicată prin care trece Republica Moldova. „De această dată, spre deosebire de ajutorul umanitar similar donat de România în data de 7 mai 2020, acțiunea protocolară de primire-predare a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale și nu sub podul de la Telecentru, cum a organizat Dodon cel fără de obraz. În aceste zile Igor Dodon își odihnește osul pe insulele rusești Sahalin și Kurile și ar fi bine să ne spună, dacă tot etalează și prețuiește atât de mult vasalitatea oarbă față de Kremlin, ce ajutor a acordat Federația Rusă statului nostru de la începutul pandemiei Covid-19? Răspunsul îl știe toată lumea – nimic, absolut nimic, doar foarte multă propagandă și dezinformare”, a mai punctat politicianul.
Și Pavel Filip, președintele Partidului Democrat din Moldova, a remarcat că de această dată, la fel ca în 2017, când au fost întâmpinate autobuzele școlare, Chișinăul primește acest ajutor, în Piața Marii Adunări Naționale, cu mândrie, bucurie și recunoștință. „Mulțumim, România, pentru că indiferent de culoarea guvernelor de la Chișinău, sprijinul Bucureștiului e constant, consistent și ne emoționează pe măsură”, a adăugat parlamentarul.
La rândul său, Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, a menționat că Unirea ar rezolva mult mai repede toate problemele din R. Moldova, inclusiv COVID-ul. „Mulțumim, țara noastră, România! Astăzi R. Moldova a primit încă un ajutor umanitar în valoare de peste 2 milioane euro pentru combaterea pandemiei”, a mai spus Chirtoacă.
Amintim că astăzi, la Chișinău a ajuns un ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, în valoare totală de circa 2,3 milioane de euro, oferit de Guvernul de la București, ca urmare a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. În primă fază, donația constă din 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100 de mii de măști FFP3, 100 de mii de combinezoane, 100 de mii de mănuși de unică folosință.
Acesta nu este primul ajutor umanitar acordat de România. Pe 7 mai 2020, un alt convoi format din 20 de camioane încărcate cu echipamente și medicamente în valoare de 3,5 milioane de euro, donate de România, a ajuns în Republica Moldova. La acea vreme, autoritățile de la Chișinău, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, au solicitat ca aceste camioane să fie parcate sub un pod de la periferia orașului.