Raport ONU | SUA, Franța și Regatul Unit - posibile complice la crimele de război din Yemen
-
03 Septembrie 2019 14:30
Statele Unite, Franța și Regatul Unit ar putea fi complice la crimele de război din Yemen, prin furnizarea de armament, informații secrete și sprijin logistic pentru coaliția condusă de Arabia Saudită, care recurge la înfometarea populației ca tactică în conflict, arată un raport al ONU prezentat marți, la Geneva citat de Agerpres.
Potrivit agenției Reuters, anchetatorii Organizației Națiunilor Unite au alcătuit o listă secretă cu suspecți de crime de război internaționale, pe baza celui mai recent raport despre infracțiunile comise în cei patru ani de confruntări între coaliția statelor arabe și mișcarea Houthi, care controlează capitala yemenită.
Reprezentanții ONU au constatat că ambele părți ar putea fi vinovate de crime și au subliniat rolul jucat de statele occidentale, ca susținători-cheie ai țărilor arabe, respectiv de Iran, care sprijină combatanții Houthi.
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de saudiți a ucis civili și au împiedicat intenționat distribuția alimentelor în Yemen, unde civilii sunt amenințați de foamete. La rândul lor, Houthi au bombardat orașe, au folosit copii ca soldați și au apelat la tactici de asediu.
În 2014, rebelii Houthi au alungat guvernul yemenit din Sanaa, iar în 2015 mai multe state arabe, sub conducerea saudiților, au intervenit pentru readucerea la putere a autorităților recunoscute internațional. În războiul care a urmat au fost uciși zeci de mii de oameni.
Perspectiva foametei în Yemen constituie, potrivit ONU, cea mai mare criză umanitară din lume. Raportorii i-au trimis înaltului comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, o listă secretă cu "indivizi care ar putea fi răspunzători de crime internaționale", în anexa căreia sunt menționați peste 160 de "actori principali" din rândul comandanților militari din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Yemen și din mișcarea Houthi.
Raportul menționează că legalitatea transferurilor de armament efectuate de Franța, Regatul Unit și SUA "rămâne îndoielnică și face obiectul mai multor proceduri judiciare interne".
ONU a primit și relatări despre torturi, violuri și asasinate politice în închisori secrete, comise de forțele Emiratelor Arabe Unite sau afiliate acestora.
Sursa:Agerpres