Legislativul a găzduit cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social

  • 02 Noiembrie 2022 17:50
Legislativul a găzduit cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social

La Parlament a avut loc cea de-a VII-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social. Conferința a fost organizată pe platforma Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie în parteneriat cu Ministerul Federal pentru Protecție Socială al Austriei. Aceasta a reunit deputați, reprezentanți ai Ambasadei Austriei în Republica Moldova, ai Comisiei Europene, Ministerului Economiei, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Serviciului Fiscal de Stat, întreprinderilor sociale de inserție din Republica Moldova, precum și experți în domeniu.

În cadrul celor trei paneluri de discuții au fost abordate tematici referitoare la cadrul de reglementare și măsurile de suport pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în țara noastră, experiența țărilor europene în dezvoltarea și aplicarea cadrului normativ în domeniul antreprenoriatului social.

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a menționat că antreprenoriatul social este un subiect important și că trebuie cumulate eforturile pentru a susține adițional acest domeniu. „Noi știm că în ultimii ani s-au făcut eforturi, inclusiv pentru a modifica cadrul legal și a crea premisele pentru dezvoltarea acestui domeniu în Republica Moldova. În același timp, înțelegem că este nevoie de măsuri de suport adiționale pentru a avea o economie socială dezvoltată. Aici un rol important are Parlamentul, dar și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Economiei, partenerii noștri internaționali, ca împreună să identificăm măsurile prin care putem să venim în susținerea antreprenorilor sociali”, a declarat președintele Comisiei.

Un subiect aparte examinat de participanții la eveniment a vizat activitatea întreprinderilor sociale de inserție din Republica Moldova, provocările și rezultatele obținute de acestea. „Antreprenoriatul social este o bună oportunitate pentru a rezolva probleme sociale și, în același timp, pentru a susține angajarea persoanelor cu dizabilități și a altor persoane din categorii vulnerabile, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de stimulente mai mari din partea statului pentru ca antreprenorii să fie motivați să desfășoare anume asemenea tip de activități”, a remarcat deputatul Dan Perciun. De asemenea, parlamentarul a adus mulțumiri Guvernului Federal al Austriei, IM Swedish Development Partner, partenerilor din Uniunea Europeană care au susținut, pe parcursul anilor, dezvoltarea antreprenoriatului social în țara noastră.

Participanții la conferință au concluzionat că sunt necesare măsuri adiționale de susținere a întreprinderilor sociale, printre care crearea premiselor financiare și fiscale care ar  impulsiona potențialul acestor întreprinderi.

În mod tradițional, în cadrul Conferinței a avut loc o expoziție a produselor  realizate de mai multe întreprinderi sociale, care activează în diverse domenii: catering, producerea și procesarea produselor agroalimentare ecologice, reciclare creativă, producerea articolelor de artizanat, jocurilor educative pentru copii etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău