Legislația privind sănătatea mintală va fi îmbunătățită

  • 21 Martie 2023 12:18
Legislația privind sănătatea mintală va fi îmbunătățită

Legislația cu privire la sănătatea și bunăstarea mintală urmează să fie îmbunătățită. Două deputate din Partidul Acțiune și Solidaritate au înregistrat un proiect de lege care descrie conținutul asistenței în sănătate mintală. Aceasta nu se reduce doar la asistența medicală, ci presupune și asistență socială și juridică garantată de stat, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputata Ana Racu a declarat că actuala lege privind protecția persoanelor cu boli psihice este deja depășită, fiind adoptată încă în anul 1997. Aceasta conține prevederi discriminatorii și restrictive, iar acest fapt nu asigură protecția necesară conform standardelor internaționale. În Republica Moldova, ca și în alte state, se atestă o tendință de majorare a poverii problemelor de sănătate mintală. În ultimii cinci-șase ani, la o sută de mii de locuitori revin în jur de 4200 de persoane care suferă de anumite tulburări sau boli mintale. Conform datelor oficiale, astăzi în țară sunt circa 150 de mii persoane cu diferite tulburări mintale, dintre care 10% sunt copii.

Deputata Liliana Grosu a menționat că acest proiect de lege propune o abordare nouă, cu accent pe promovarea sănătății mintale la nivelul întregii populații. Se urmărește dezvoltarea rezilienței la factorii perturbatori și reducerea riscului de apariția a bolilor psihice.

„În scopul prevenirii tulburărilor mintale și de comportament s-au stabilit obligații clare ale autorităților centrale și locale de a elabora și implementa politici privind dezvoltarea competențelor necesare pentru menținerea sănătății mintale pe tot parcursul vieții, protecția împotriva violenței, crearea unor medii protectoare de muncă, asigurarea echilibrului între viața profesională și cea privată, depistarea precoce a tulburărilor mintale și de comportament și monitorizarea factorilor de risc la nivel întregii populații și a diverselor grupuri vulnerabile”, a notat parlamentara.

Proiectul reglementează detaliat condițiile tratamentului, procedurile de internare voluntară și nevoluntară în spitalul de psihiatrie în scop de evaluare, diagnosticare și tratament etc.

Proiectul de lege urmează să fie examinat în comisiile de profil și în plenul Parlamentului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău