Legislația națională în domeniul achizițiilor sectoriale, armonizată cu legislația Uniunii Europene

  • 19 Octombrie 2023 13:16
Legislația națională în domeniul achizițiilor sectoriale, armonizată cu legislația Uniunii Europene

Legislația națională privind achizițiile publice în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale va fi armonizată cu legislația Uniunii Europene. Parlamentul a votat în lectura a doua un PROIECT de lege care are drept scop creșterea nivelului de transparență, concurență și eficiență a achizițiilor sectoriale, transmite Serviciul de presă al Parlamentului.

Modificările legislative prevăd reglementarea mai detaliată a achizițiilor mixte care cuprind aceeași activitate, precum și a contractelor care vizează acoperirea mai multor activități. Vor fi reglementate și achizițiile care implică aspecte de apărare sau de securitate.

O altă modificare prevede că dreptul de participare la achizițiile sectoriale poate fi rezervat de către Guvern unor întreprinderi sociale, unde cel puțin 30 % din personalul angajat reprezintă persoanele din categoriile defavorizate ale populației. În același timp, entitatea contractantă are dreptul să solicite operatorilor economici furnizarea unui raport de testare emis de un organism recunoscut drept probă care să ateste conformitatea cu cerințele sau criteriile stabilite în specificațiile tehnice.

Proiectul mai prevede reglementări noi privind stabilirea atribuțiilor Agenției Achiziții Publice în domeniul achizițiilor sectoriale și a modului în care instituția publică va monitoriza conformitatea desfășurării procedurilor de achiziții sectoriale.

La elaborarea proiectului de lege, autorul inițiativei – Guvernul – a ținut cont de bunele practici în domeniul achizițiilor sectoriale al UE și al mai multor state membre ale Uniunii Europene.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău