Legea Procuraturii – promulgată. Maia Sandu: Vom construi un stat de drept

  • 03 Septembrie 2021 08:13
Legea Procuraturii – promulgată. Maia Sandu: Vom construi un stat de drept

Legea ce instituie mecanismul de evaluare a activității procurorului general a fost promulgată de președintele Maia Sandu. Șeful statului califică drept nefondate criticile societății civile și a opoziției care invocă „un atentat la adresa independenței Procuraturii prin intermediul acestei legi”. Șeful statului spune că menirea acestei legi este de a începe construcția unui veritabil stat de drept, cu o Procuratură care să nu fie dependentă de grupări criminale, notează IPN.

Președintele Maia Sandu a menționat că modificările operate de PAS la Legea cu privire la Procuratură nu au menirea să subjuge instituția Procuraturi Generale unei formațiuni politice, ci au menirea de a o scoate din captivitatea unor grupări criminale.

„Am promulgat deja legea. Noi astăzi nu avem stat de drept, ca să vină societatea civilă și să ne spună că atentăm la independența statului de drept. Noi suntem la etapa la care trebuie să creăm acest stat de drept. Noi îl vom crea și abia atunci vom avea grijă ca acest stat de drept să nu stea la cheremul politicienilor și să nu fie influențat politic. Noi avem astăzi rămășițe ale sistemului lui Plahontiuc, cu judecători și procurori care fac parte din grupări criminale”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Maia Sandu spune că guvernarea preia din experiența României la capitolul construcția unui stat de drept, iar PAS este gata să-și asume responsabilitatea politică pentru această reformă.

„Noi nu suntem la etapa la care să protejăm sistemul, ci la etapa la care trebuie să-l curățăm. În România a venit Ministerul Justiției, și-a asumat ministrul responsabilitatea și a numit procurorii la DNA și de acolo a pornit construcția unei instituții independente. Monica Macovei nu a numit procurorii respectivi ca să-i poată controla, pentru că este om cinstit și nu avea de ce să-i fie frică de procurori independenți. Așa este și în cazul nostru, noi nu ne dorim o Procuratură dependentă de noi, ci ne dorim o Procuratură care să nu fie dependentă de grupări criminale”, a spus Maia Sandu.

Modificările operate Legii cu privire la Procuratură vizează instituirea unui mecanism de evaluare a activității procurorului general prin crearea unei comisii de evaluare. În eventualitatea în care comisia de evaluare acordă calificativul „nesatisfăcător” activității procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor propune șefului statului eliberarea sa din funcție. Printr-un proiect de lege, PAS a modificat și componența CSP. Astfel, numărul membrilor CSP a fost redus de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a Procurorului UTA Găgăuzia și a președintelui Uniunii Avocaților.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
24,4
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:3,09 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău