Lech Walesa: Rusia trebuie ajutată să se ralieze țărilor occidentale
-
30 Martie 2015 22:01
Rusia este cu 30-50 de ani în urma Occidentului și folosește metode de care țările occidentale au și uitat: tancuri sau amenințări cu arme nucleare.
Aceasta este declarația fostului președinte polonez, Lech Walesa într-un interviu pentru Gazeta Wyborcza, citat de agenția ucraineană de presă Unian.
„NATO are un potențial nuclear mult mai bun decât avea Uniunea Sovietică, însă Alianța Nord-Atlantică nu amenință pe nimeni, pentru că știe că această epocă a trecut. De aceea, Rusia este condamnată la eșec”, este de părere Walesa, fondatorul primului sindicat independent din Europa de Est, Solidaritatea, și fost președinte al Poloniei.
Potrivit lui Lech Walesa, mai devreme sau mai târziu Rusia va pierde, iar dacă Occidentul va fi solidar, va fi în puterea lui să accelereze acest proces. „Rusia trebuie ajutată să se ralieze țărilor occidentale, însă acest lucru va fi imposibil de realizat dacă această țară va fi condusă de Vladimir Putin”, a subliniat Walesa.