Atmosfera calmă nu a adormit însă vigilența opoziției. Era de așteptat ca, pe fundalul relaxant, la rampă să apară vreun reprezentat al opoziției pentru a-i convinge pe cetățeni de contrariu, că aparențe sunt înșelătoare și că, de fapt, lucrurile merg prost de tot, iar țara nu are niciun fel de viitor în UE, însăși UE putând să dispară curând. Evident, cel mai credibil demascator al succeselor guvernării PAS putea fi doar reprezentantul opoziției, care a simțit pe propria piele, efectele acestei guvernări.

Avertismentele celui de al V-lea președinte 

Nimeni nu se potrivește mai bune pentru rolul de demascator al succeselor PAS decât Igor Dodon, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care în cadrul unei emisiuni televizate a desenat cea mai sumbră imagine posibilă a situației curente:

• țara e în pericol, iar instituțiile statului sunt capturate de Soros și rețeaua ONG-istă;
• presa liberă este sugrumată, dovadă fiind retragerea licențelor a șase posturi TV;
• justiția a degradat completamente, fiind exercitată la comanda președintelui Maia Sandu;
• inflația a ieșit din albie din cauza incompetenței guvernanților, care împovărează țara cu datorii noi;
• businessul se sufocă din cauza prețurilor exorbitante la agenții energetici, iar cetățenii părăsesc țara, inclusiv rudele președintelui Maia Sandu;
• guvernarea urmează orbește calea integrări europene și se solidarizează cu Ucraina și UE împotriva agresiunii rusești, în loc să tragă beneficii de pe urma războiului, așa cum o fac Armenia, Georgia, Turcia etc., facilitând comerțul cu produse interzise de sancțiunile impuse Rusiei în favoarea acesteia. În general, Rusia nu trebuie tratată ca agresor, ci ca partener;
• președintele Maia Sandu a scăpat controlul asupra PAS, care s-a divizat în grupuri de interese pentru explorarea schemelor criminale în diverse domenii, inclusiv schemele de contrabandă; 
• sciziunile latente din cadrul PAS ar putea provoca alegeri parlamentare anticipate, pe care și le doresc cetățenii, dar pentru care nu este pregătită opoziția;
• sunt în mare pericol tradițiile seculare are moldovenilor, fiind în proces de pregătire un complot împotriva Bisericii Ortodoxe, afiliate Moscovei, similar celui din Ucraina etc.

Pentru a da pondere celor afirmate, Igor Dodon s-a afișat drept cel de al V-lea președinte ale Republicii Moldova, care a cedat puterea PAS în urma alegerilor, dar care a păstrat relațiile în organele statului și, respectiv, este informat despre incompetența guvernării PAS și schemele criminale ale acesteia. Mai mult, el afirmă că informațiile respective le primește direct de la consilierii străini, care asistă Guvernul și care se minunează de incompetența acestuia, precum și de la procurorii care documentează schemele criminale în desfășurare, așteptând eliminarea PAS de la guvernare pentru a da curs cauzelor penale.

Cele afirmate de Igor Dodon trebuie tratate cu prudență, fiindcă acestea ne ajută să înțelegem gradul de polarizare a clasei politice și, respectiv, a societății reprezentate, deopotrivă, de partidul de guvernământ și de opoziție. Înverșunarea lui Igor Dodon poate fi înțeleasă prin prisma situației sale. După o jumătate de an de aflare în arest la domiciliu, actualmente acesta afirmă că, la comanda președintelui Maia Sandu, urmează să fie condamnat rapid. În acest scop, potrivit lui, au fost deja programate 10 ședințe de judecată în luna februarie. Respectiv, Igor Dodon s-a eschivat să răspundă dacă intenționează să participe la prezidențialele din 2024, totul depinzând de sentințele judiciare.

Nu încape îndoială că majoritatea afirmațiilor celui de al V-lea președinte sunt: a) reverberații ale teoriilor conspiraționiste, răspândite de frontului imperialist rusesc, pentru care Igor Dodon activează în calitate de expert de aproximativ zece ani; b) exagerări deliberate, având la bază elementara lipsă de discernământ, care ignoră pretențiile imperialiste ale regimului putinist și efectele agresiunii rusești împotriva Ucrainei asupra situației politice și social-economice regionale, inclusiv asupra Republicii Moldova; c) manifestări nepotrivite ale pretențiilor de luptător pentru cauze drepte, care se compară cu Mahatma Gandhi. Cu toate acestea, este principial ca lui Igor Dodon să-i fie organizat un proces de judecată corect, care nu ar lăsă nici umbră pentru presupuneri că ar fi victima justiției la comandă.

Șansele opoziției de a prelua puterea sunt insignifiante

Reflectând asupra șanselor opoziției de a prelua puterea, Igor Dodon își demonstrează scepticismul. Mai mult, el este convins că beneficiar al protestelor fără impact ale Partidului Șor este președintele Maia Sandu. Cauza eșecului este că celelalte partide de opoziție s-au ferit să se asocieze cu Șor, demonstrând incapacitatea opoziției de a se consolida. Într-adevăr, doar Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a susținut deschis protestele Partidului Șor, alături de câteva partide insignifiante. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost unul dintre inițiatorul protestelor sub lozinca “Pentru o Viața Nouă”, iar colegul acestuia, deputatul Constantin Starîș, a fost ales chiar membru al Consiliului Salvării Naționale (CSN), ca să lupte pentru preluarea puterii. Numai că Starîș s-a speriat și a preferat să se eschiveze de la responsabilitățile ce-i reveneau în cadrul așa-zisului CSN.

În același timp, PCRM a lansat o campanie furibundă împotriva PSRM și Igor Dodon, acuzându-l de trădare și dragoste pentru „kulioace”. În astfel de circumstanțe, PSRM a preferat să se distanțeze de Partidul Șor și PCRM, aderând la Platforma Agenda Comună (PAC). Aceasta din urmă chiar dacă are o agendă comună, ea se referă la doar la un șir de subiecte ordinare, nu și la subiecte cu adevărat majore – atitudinea față de agresiunea rusească împotriva Ucrainei și problema integrării europene. Deci, opoziția funcționează conform formulei – racul, broasca și o știucă..., fără capacitatea de a se consolida în vederea promovării unor scopuri și idealuri comune.

Marea dezamăgire a lui Igor Dodon este ruperea de PRSM a primarului general de Chișinău, Ion Ceban, și a guvernatorului Găgăuziei, Irina Vlah. Astfel, Ion Ceban a preferat să-și lanseze propriul proiect politic – Mișcarea Alternativa Națională (MAN), care susține integrarea europeană a Republicii Moldova și consideră Rusia drept agresor în războiul împotriva Ucrainei. Pe de altă parte, Irina Vlah consideră că limba oficială a Republicii Moldova este româna, pe care trebuie s-o însușească toți cetățenii țării. Evident, Ceban și Vlah nu pot rămâne afiliați PSRM, care îl are pe Igor Dodon pe post de piatră de moară, legată de gâtul formațiunii din cauza kulioacelor.

Este adevărat că Igor Dodon are o justificare pentru trădarea sa comisă împotriva PCRM, dar ea nu ține. El afirmă că domnia sa și Zinaida Greceanîi aveau rating, atunci când au părăsit PCRM, în 2011. Ca de obicei, Igor Dodon spune neadevăruri. Barometrul Opiniei Publice (BOP) arata (vezi pagina 42) că Igor Dodon era pe poziția a șasea în ratingul de încredere a cetățenilor, iar Zinaida Greceanîi în general nu figura printre politicienii cu vreun anumit grad de încredere, la fel ca și PSRM. Mai mult, în primăvara anului electoral 2014, BOP arata că încrederea în Igor Dodon era de doar 2% (vezi pagina 43), la fel ca și intenția de vot pentru PSRM (vezi pagina 48). În schimb, ratingul PCRM-ului trădat de Igor Dodon era de aproximativ 40%, deci, PCRM avea șanse reale de câștigare a alegerilor în lipsa diversiunii lui Dodon. Așa că PCRM este îndreptățit să-l taxeze pe Dodon drept trădător, care de dragul bunului simț ar trebui să se abțină să-și învinuiască foștili colegi de faptele pe care le-a comis chiar el. Mai ales că ultimul BOP, din noiembrie 2022, arată că Ion Ceban și formațiunea sa – MAN, sunt cotați mai bine decât era Dodon și PSRM la momentul părăsirii PCRM.

Pentru a transforma PSRM în partid parlamentar în 2014, Dodon și Grecenîi au mers, la poclon, la Putin. Respectiv, Dodon și Greceanîi din promotori ai integrării europene s-au transformat în promotori ai perspectivei eurasiatice. Mai mult, Dodon a devenit și expert al frontului imperialist rusesc, întemeindu-i o filială la Chișinău. De aceea, afirmațiile lui Igor Dodon privind incapacitatea opoziții de a se unifica trebuie privite prin prisma activității sale politice, care l-a făcut indezirabil practic pentru toți foștii săi colegi.

Soluția – lebăda neagră...  

În pofida celor afirmate, Igor Dodon este încrezător că situația din Republica Moldova poate fi schimbată, respectiv, PAS poate fi eliminat de la guvernare. În acest sens, toate speranțele lui Igor Dodon sunt legate de lebăda neagră – intervenirea unor evenimente anormale și neașteptate, cu o mare putere de influență pentru schimbarea radicală a situației existente.

Dar de ce mizează Igor Dodon pe lebăda neagră? Răspunsul e că însăși soarta lui politică a fost influențată de această pasăre enigmatică. Într-adevăr, în 2014 pe rol de lebădă neagră a fost anexarea Crimeii de către Rusia. Dodon a susținut public anexare, fapt pentru care a fost primit la Kremlin de Putin și, respectiv, a fost ajutat să deposedeze PCRM de jumătate din electoratul de aproximativ 40%. Așa Dodon a devenit politician de frunte, cu șanse de influențare a evenimentelor din țară, promotor al integrării eurasiatice și expert al frontului imperialist.

Este adevărat că lebăda neagră i-a adus lui Igor Dodon și multe necazuri. În 2019, lebăda neagră s-a manifestat prin filmulețul lui Plahotniuc privind finanțarea PSRM de către GAZPROM și planul de federalizare a Moldovei.

În 2020, lebăda neagră a adus la urnele de vot aproximativ 250 mii de alegători din diaspora și, respectiv, înfrângerea lui Dodon la alegerile prezidențiale, iar apoi și la cele parlamentare din 2021. În 2022, lebăda neagră i-a adus lui Dodon procurorii la poartă și multe alte necazuri.

De aceea, nu este deloc întâmplător că Igor Dodon chiar crede în lebăda neagră. Noi însă trebuie să avem în vedere că nebănuite sunt căile Domnului…, și ele nu ar trebui să depindă de speranțele celui care schimonosește faptele, spune neadevăruri, negociază în secret finanțări obscure, susține anexări de teritorii străine și justifică agresiuni armate împotriva unor oamenilor pașnici.