Leancă: Declarațiile lui Mihail Gofman, tentativă de a-l compromite
-
28 Iunie 2016 16:34
Liderul PPEM, Iurie Leancă, califică drept tentativă de a-l compromite declarațiile cu privire la implicarea sa în fraudarea sistemului bancar, în 2013-2014, lansate aseară de Mihail Gofman, fost șef de direcție la CNA.
Leancă spune că asemenea declarații, precum și cele cu privire la iminenta sa reținere sunt doar un element al unei campanii mai largi lansate în ajunul alegerilor prezidențiale, la care ar putea candida.
Pe lângă asta, fostul premier susține că Mihail Gofman a fost demis, în 2014, din CNA anume la insistența sa, în urma unor dezvăluiri în presă confirmate și de conducerea CNA.
Amintim că Mihail Gorman a declarat aseară, la TV7, că schema de fraudare a sistemului bancar moldovenesc a fost pusă la cale de servicii din afara țării, inclusiv din Federația Rusă, pentru a prelua controlul asupra rezervelor valutare ale Republicii Moldova, iar politicienii autohtoni aflați la guvernare au fost implicați în această schemă.
Mihail Gofman a mai spus că, pe criterii politice, a fost întocmită lista persoanelor care urmează a fi arestate pentru fraudarea sistemului bancar, iar următorul care va fi reținut ar putea fi fostul premier Iurie Leancă.
Procuratura Anticorupție a anunțat că va investiga declarațiile fostul angajat al Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, despre schema de fraudare a sistemului bancar.