LE MONDE | Potrivit presei americane, Macron "își asumă riscul de a-i face curte lui Trump"
-
25 Aprilie 2018 13:20
Luni, președintele francez a început o vizită de trei zile peste Atlantic. O călătorie pe care presa o urmărește cu atenție.
Emmanuel Macron, acest "Obama francez", a sosit luni, 23 aprilie, după-amiaza, la Washington, în prima vizită de stat organizată de președintele Statelor Unite, Donald Trump, de la instalarea sa la Casa Albă. Presa americană urmărește cu interes "relația deosebită" care se pare că-i unește pe acești doi bărbați cu profiluri atât de diferite. Ea își pune întreabări mai ales despre beneficiul pe care l-ar avea președintele francez să-și afișeze apropierea de dl Trump, scrie LE MONDE.
Astfel, radioul public NPR estimează că miza acetei vizite "ar putea fi pentru dl Macron mai mare decât pentru președintele american", căci "liderul francez va trebui să arate că relația lui cu Trump dă rezultate", mai ales în privința acordului nuclear iranian, a climei sau a războiului comercial. Or, pentru moment, după cum afirmă "The New York Times", locatarul de la Palatul Elysée "își asumă riscul de a-i face curte lui Trump, dar n-a obținut nimic", decât "călătoria la Washington".
El pariază, "în ciuda nepopularității" republicanului, că imaginea sa nu va avea de suferit și speră chiar să apară ca un lider "atât de fin psiholog, încât va reuși să-l facă pe Trump să-l asculte". Și că până la urmă această strategie va permite Franței să ocupe o poziție de influență pe lângă Statele Unite. Faptul că a ales să se exprime duminică, pe Fox News, canalul favorit al președiuntelui american, ar demonstra chiar că liderul francez a înțeles care este "cel mai bun mijloc de a te adresa lui Trump", subliniază cotidianul.
Viziuni opuse
Totuși, au apărut deja disensiuni între cei doi, mai ales pe tema eventualelor consecințe ale bombardamentelor americane, franceze și britanice în Siria, amintește NPR.
De asemenea, nimic nu indică faptul că dl Macron va fi în măsură să-l facă pe dl Trump să-și schimbe părerea privind interesul de a păstra acordul nuclear iranian, pe care președintele american trebuie să-l prelungească sau să-l denunțe pe 12 mai. "Nu există un plan B", a avertizat șeful statului francez pe Fox Nwes. Dar Iranul nu este singurul subiect de posibilă discordie între francez și american. "The Washington Post" a făcut lista dosarelor (comerț, climă, globalism...) asupra cărora viziunile sunt foarte diferite, dacă nu chiar opuse.
Recunoscând locul deosebit pe care îl ocupă pentru moment francezul în stima lui Trump - "el nu l-a criticat niciodată public" -, Vox face lista celorlalți "prieteni" ai președintelui american. Revista îl descrie, desigur, pe dl Macron ca fiind "cel care șoptește" la urechea locatarului de la Casa Albă, dar îi prezintă și pe premierul japonez Shinzo Abe sau pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Ben Salman, ca și pe ceilalți pretendenți la titlul de "cel mai bun prieten".
Fastul și atenția acordate vizitei dlui Macron la Washington contrastează în orice caz cu discreția din jurul sosirii cancelarului german, Angela Merkel, programată vineri, la câteva ore după plecarea președintelui francez. O diferență de tratament pe care "Süddeutsche Zeitung" o explică prin absența alchimiei personale dintre dl Trump și dna Merkel și prin relațiile comerciale dintre Statele Unite și Germania, pe care președintele american le consideră dezavantajoase pentru el.
Articol de Stéphanie Le Bars
Traducerea: Gabriela Sîrbu
Sursa: Rador