Lady Gaga a anunțat că va face 'o pauză' în cariera ei muzicală
-
09 Septembrie 2017 11:52
Cântăreața pop americană Lady Gaga a anunțat vineri că dorește să facă 'o pauză' în cariera ei muzicală, pentru o durată neprecizată, la finalul turneului ei mondial, întrucât dorește să 'reflecteze' și să se odihnească, informează Agerpres.
'Voi face o pauză, nu știu pentru cât timp', a declarat artista americană într-o conferință de presă organizată la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, unde un documentar biografic care îi este dedicat, 'Gaga: Five Foot Two', a fost proiectat vineri seară în premieră mondială.
Vedeta americană, un star mondial al muzicii pop, al cărei nume real este Stefani Joanne Angelina Germanotta, își va suspenda cariera artistică în luna decembrie, la finalul turneului ei mondial, 'Joanne', care are același nume cu titlul celui mai recent album de studio al său, dedicat unei mătuși pe linie paternă, care a murit la vârsta de 19 ani.
'Abia aștept să am timp să reflectez, să îmi încetinesc puțin ritmul și să mă vindec, pentru că aceste lucruri sunt foarte importante', a mai spus Lady Gaga.
Totuși, 'acest lucru nu înseamnă că nu voi mai crea nimic. Asta nu vrea să spună că nu pregătesc nimic', a precizat cântăreața, pentru a-și liniști fanii din lumea întreagă.
Luni, Lady Gaga a fost nevoită să își anuleze un concert în Montreal din cauza unei laringite și a unei infecții respiratorii, pe care a contractat-o cu ocazia unui show în aer liber susținut la New York.
Cântăreața americană a vorbit de mai multe ori în mod public despre lupta ei împotriva depresiei, tulburărilor de alimentație și afecțiunilor cronice de care a suferit de-a lungul carierei sale, pe parcursul căreia a înregistrat cinci albume de studio și a câștigat numeroase premii de prestigiu.