La USMF se vor admite în premieră studenți la specialitatea „Asistență medicală generală”

  • 31 Mai 2018 15:16
La USMF se vor admite în premieră studenți la specialitatea „Asistență medicală generală”

În 2018, pentru prima dată, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” se va face admiterea studenților la specialitatea „Asistență medicală generală”, transmite IPN.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează într-un comunicat de presă că acest lucru a devenit posibil datorită suportului autorităților publice centrale și colaborării USMF cu Școala de Nursing a Institutului de Profesiuni ale Sănătății din Boston și a Școlii de Nursing a Universității din Carolina de Nord, SUA.

„Introducerea noii specialități, cea de nursing, la nivel universitar, este mai mult decât o necesitate, deoarece asistenții medicali, în activitatea lor, sunt puși în fața unor situații complicate pentru gestionarea cărora este nevoie de competență și profesionalism”, a declarat Boris Gâlca, secretarul general de stat al ministerului.

Studiile la specialitatea „Asistență medicală generală” vor avea o durată de patru ani. În  prezent, educația în nursing este asigurată doar la nivel de colegiu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău