La un an de la prăbușirea blocului de la Otaci, urmărirea penală continuă
-
13 Iunie 2020 10:45
La aproape un an de la prăbușirea blocului din orașul Otaci, urmărirea penală, inițiată în iunie 2019, încă mai continuă. Expertizele efectuate între timp au arătat că printre cauzele care au dus la prăbușirea blocului au fost prezența apei la nivelul pardoselii subsolului generată de diverși factori naturali, umiditatea excesivă a terenului de fundare. S-a mai constatat că proiectul construcției s-a realizat fără centuri de legătură din beton armat; lipsa întreținerii în exploatare; multiple intervenții în structura de rezistentă etc.
Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că urmărirea penală pe acest caz a fost inițiată de Inspectoratul de poliție Ocnița pe 20 iunie 2019 pe faptul executării necalitative a construcțiilor, soldată cu distrugerea parțială a construcției, cu cauzarea daunelor materiale în proporții mari.
Investigarea acestui caz a fost dispusă unui grup de urmărire penală, care a efectuat o serie de acțiuni procesuale: audieri, ridicări de acte, expertize etc. Concomitent, fiind interpelate de procurori, Arhiva Națională, Camera Înregistrării de Stat, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, Consiliul raionul Ocnița, Primăria Otaci, Ministerului Economiei și Infrastructurii au informat că nu dețin documente care ar confirma existența actelor cu privire la proiectarea, construcția și darea în exploatare a respectivului bloc locativ.
Concomitent, Procuratura raionului Ocnița a obținut raportul preventiv de expertiză privind starea tehnică a blocului avariat, precum și raportul de expertiză tehnică a clădirii de locuit care a fost ulterior demolată. Concluziile arată că umiditatea excesivă a terenului de fundare și a spațiului subsolului au generat dezagregarea și cedarea materialelor componente ale elementelor portante ale pereților subsolului. Pe lângă faptul că proiectul construcției s-a realizat fără centuri de legătură din beton armat, s-a mai constatat lipsa întreținerii în exploatare, precum și multiple intervenții în structura de rezistentă.
„În prezent, urmărire penală continuă, Procuratura urmând a informa periodic persoanele interesate și societatea civilă despre măsurile întreprinse și soluțiile adoptate în consecință”, a mai menționat Maria Vieru.
Primarul de atunci al orașului Otaci, Vasile Traghira, a declarat pentru IPN că celor 35 de familii din blocul prăbușit le-au fost acordate compensații pentru procurarea locuințelor, dar și pentru procurarea celor necesare pentru casă. Era vorba de sume cuprinse între 12 și 22 de mii de dolari, în funcție de suprafața apartamentului. De asemenea, Guvernul a acordat compensații pentru alte 35 de familii din cel de-al doilea bloc locativ, alăturat celui în care, pe 19 iunie, s-a prăbușit o scară și, în consecință a fost demolat. Aceasta după ce raportul de expertiză tehnică a constatat că exploatarea și celui de-al doilea bloc nu este posibilă.
Fostul primar a mai spus că, după demolare, acel loc este în paragină. Potrivit lui, în timp ce se afla în funcție, a fost semnat un acord pentru construcția a altor case, însă nu este clar la ce etapă se află acesta actualmente.
Pe 19 iunie 2019, o scară dintr-un bloc de locuit din Otaci s-a prăbușit. Victime nu au fost înregistrate. Ulterior, blocul a fost demolat.