La Tel-Aviv a fost marcată împlinirea a 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-israeliene

  • 01 Iulie 2021 08:23
La Tel-Aviv a fost marcată împlinirea a 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-israeliene

Pe 29 iunie, la Tel-Aviv, Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel a desfășurat o serată aniversară dedicată celor 29 de ani împliniți de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Israel, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei sus-numite, un moment remarcabil al evenimentului a fost inaugurarea oficială a Camerei de Comerț Israel – Moldova (CCIM). La acest proiect, susțin organizatorii, s-a muncit doi ani, pandemia provocată de noul coronavirus, prin restricțiile sale, impunând o întârziere semnificativă în procesul de deschidere a CCIM, scrie sursa citată.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a adresat cu această ocazie un mesaj de salut participanților la eveniment, prin care a remarcat relevanța relațiilor bilaterale moldo-israeliene, precum și importanța inaugurării Camerei de Comerț Israel-Moldova, reiterând necesitatea implementării proiectelor economice bilaterale.

Gabriela Moraru, ambasadorul RM în Statul Israel, a menționat că autoritățile țării noastre speră că „Camera de Comerț Israel – Moldova, va deveni un factor care să impulsioneze relațiile economice și comerciale dintre cele două state. O Cameră de comerț dintotdeauna este o platformă deschisă pentru comunicare și abordare a diverselor aspecte între mediile de afaceri din țările partenere, o platformă pentru întrevederi B2B, și, sunt sigură, aceasta își va avea rolul benefic pentru consolidarea cooperării dintre statele noastre”, a relevat diplomatul.

În cadrul inaugurării CCIM, ambasadorul Gabriela Moraru a adus mulțumiri celor care au contribuit la crearea Camerei de Comerț, adresându-se în mod special, Federațiilor Israeliene ale Camerelor de Comerț, Ministerului Finanțelor, celui de Externe și Agențiilor de Stat specializate din Israel.

Este de remarcat faptul că, în calitate de președinte al CCIM, Boardul l-a numit pe  Vasile Yalamov, originar din Republica Moldova, care a demonstrat abilități de excepție în gestionarea afacerilor în Statul Israel. Director executiv al CCIM a devenit Orit Kleiman, de asemenea originară din Moldova.

Programul evenimentelor dedicate aniversării a 29 de ani împliniți de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-israeliene a fost completat cu un vernisaj al pictorilor din Moldova, Antonina și Vitalie Grișciuc. Artisticii plastici de la Chișinău au expus în atenția publicului din Israel o serie de lucrări reunite sub genericul „Salut, Israel! Shalom, Moldova!”.

Pictorii moldoveni, cunoscuți nu doar în Republica Moldova, dar și în țări-membre ale UE, în Canada, SUA și Japonia, s-au făcut îndrăgiți și în Israel, desfășurând cu, suportul Ambasadei RM în Israel, expoziții în orașele Tel-Aviv, Așdod, Haifa, Așkelon.

O prezență memorabilă a serii a fost și artistul Dumitru Pocitari cu un Recital simfonic. Amintim că artistul a debutat în calitate de solist sub bagheta lui Vladimir Spivakov și Orchestra Zubin Mehta, după care a câștigat mai multe medalii la diverse concursuri internaționale din Bulgaria, Kazahstan, Lituania, România, Rusia și Ucraina. Dumitru Pocitari este originar din Republica Moldova, iar din 2014 - prima vioară a Filarmonicii Israeliene. Începând cu 2019, Pocitari a fost numit concertmaistru al Filarmonicii Israeliene.

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Statul Israel au fost stabilite la 22 iunie 1992.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
5
Fri
4
Sat
5
Sun
6
Mon
7
Arhivă Radio Chișinău