La sfârșitul acestei săptămâni, se trece la ora de vară
-
23 Martie 2020 09:14
La sfârșitul acestei săptămâni, în ultima duminică a lunii martie, se trece la ora de vară. l
Ceasurile vor fi date cu o oră înainte. Ora 03.00 va deveni ora 04.00, astfel vom dormi cu o oră mai puțin, transmite IPN.
Moldova a recurs la practica schimbării orei de două ori pe an, primăvara și toamna, în 1979, pentru a folosi optim lumina naturală și a reduce iluminatul artificial. Mecanismul era folosit în 110 țări.
Pe 26 martie 2019, deputații europeni au votat, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea European, începând cu anul 2021. Guvernul Republicii Moldova anunța că va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană.
Din 2014, a renunțat să schimbe ora Federația Rusă. Astfel, după trecerea la ora de vară, Chișinăul și Moscova vor avea aceeași ora.
Diferența de oră dintre Moldova și alte state în care sunt concentrați migrați moldoveni rămâne aceeași: Italia, Spania, Franța sunt cu o oră în urmă. Cu Portugalia, Marea Britanie și Irlanda de Nord diferența este de minus două ore. În Grecia este aceeași oră ca în Moldova. La fel și în Israel.