La Parlament a avut loc lansarea Campaniei ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

  • 25 Noiembrie 2021 12:33
La Parlament a avut loc lansarea Campaniei ONU „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Parlamentul Republicii Moldova s-a alăturat, și în acest an, Campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Astfel, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeii și cu ocazia lansării Campaniei din acest an, astăzi, Legislativul a fost gazda evenimentului ”Dialog cu învingătoarele violenței”.

La eveniment au participat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi și Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman. Dialogul a reunit și reprezentanți ai Guvernului, misiunilor diplomatice, societății civile și partenerii de dezvoltare, victime ale violenței, care au transmis un mesaj comun de prevenire și eliminare a violenței în bază de gen.

Discuțiile au vizat un schimb de experiență ale femeilor – supraviețuitoare ale violenței. Au fost trecute în revistă și necesitatea unor reforme legislative, inițiative de politici, implementarea programelor de prevenire a violenței, protecție și acces la justiție.

Igor Grosu s-a adresat tuturor femeilor cu un îndemn la curaj și determinare în efortul național de luptă împotriva violenței, subliniind astfel, determinarea autorităților de a oferi tot sprijinul în acest sens.  

”Din numele meu personal și al Parlamentului, vă asigur că veți avea mereu alături parteneri de încredere în a interveni cu soluții la problemele dvs. Sarcina noastră o cunoaștem, astfel este nevoie de îmbunătățirea serviciilor de eliminare a violenței la nivel național pentru ca acest fenomen să rămână în trecut. Iar educația este crucială în prevenirea violenței sub orice formă, or copii sunt promotorii unor modele pentru viitoarele generații”, a declarat Președintele Parlamentului.  

În context, Vicepreședintele Legislativului, Mihail Popșoi a menționat: ”Noi avem responsabilitatea de a combate acest fenomen sub orice formă. Am ratificat Convenția de la Istanbul, însă este important să ne implicăm nu numai cu instrumente juridice, dar și la nivel de societate prin acțiuni care să promoveze egalitatea de gen”.

Cu un mesaj de susținere a femeilor s-a adresat și Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană. “Odată cu ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea împotriva femeilor și a violenței domestice, va începe o etapă nouă – Etapa de toleranță zero a violenței de orice formă. Este nevoie de solidaritate și unirea eforturilor în a confrunta orice mișcare împotriva Convenției, astfel ca toate fetele și femeile să își trăiască viața în siguranță și cu demnitate”, a punctat Doina Gherman.

”16 Zile de Activism împotriva violenței în bază de gen” este o campanie internațională, care are loc anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, scopul acesteia fiind sensibilizarea cu privire la violența față de femei, care este cea mai gravă încălcare a drepturilor omului la nivel mondial. Evenimentul este organizat de către Organizația Națiunilor Unite și Parlamentul Republicii Moldova în parteneriat cu Ambasada Suediei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău