La nicio săptămână, CMC își retrage votul pentru elaborarea Planului Urbanistic
-
10 Martie 2020 17:00
La nicio săptămână de la aprobarea de către Consiliul municipal Chișinău a ofertei de sponsorizare din partea Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă din București, pentru elaborarea Planului Urbanistic General al municipiului Chișinău, doi consilieri ai Partidului Politic Șor și-au retras votul.
Fără cele două voturi, proiectul nu mai întrunește numărul necesar de voturi pentru a fi promovat, transmite IPN.
Valerii Klimenko, consilier al Partidului Politic Șor, spune că el și colegul său își retrag votul deoarece, în timpul dezbaterilor, nu au înțeles pe deplin esența subiectului, nefiindu-le asigurate traduceri în rusă. Alesul local a mai spus că asupra asociației din România, care a venit cu oferta, planează suspiciuni privind legalitatea activității pe care o desfășoară.
La solicitarea președintelui Fracțiunii PPPDA în CMC, Andrei Năstase, a fost votat un amendament, prin care se pune în sarcina primarului Ion Ceban identificarea surselor necesare pentru elaborarea Planului Urbanistic General și a Strategia de dezvoltare a municipiului Chișinău, până la data de 1 aprilie 2020.