La Hâncești a fost finalizat un proiect de reabilitare a sistemelor comunale de canalizare
-
25 Noiembrie 2023 17:05
În orașul Hâncești au fost finalizate lucrările de reabilitare și regionalizare a sistemelor comunale de canalizare pentru locuitorii din oraș, transmite MOLDPRES.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a organizat ieri o ședință de recepție a lucrărilor în cadrul proiectului "Sisteme Regionale Apă-Canal - Garanția Sănătății Noastre".
„Membrii comisiei de recepție au inspectat produsele proiectului, stipulând în procesul-verbal neregulile depistate, iar antreprenorul urmează să înlăture toate neajunsurile și să informeze cu privire la remedierea acestora”, indică ADR Centru.
Executarea lucrărilor recepționate reprezintă construcția a peste 15,42 km de rețele gravitaționale, 2 stații de pompare, 5 mini-stații de pompare și 550 fântâni de revizie.
„Acești indicatori tehnici semnificativi au un impact direct asupra vieții a peste 7000 de locuitori din Hâncești, contribuind la asigurarea unui mediu mai sănătos”, explică sursa citată.
Proiectul, demarat în mai 2022, a fost implementat datorită finanțării din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, în colaborare cu autoritățile publice locale.
„Cu o investiție totală de aproape 18 milioane de lei (900 mii de euro), acest proiect reprezintă o dovadă a angajamentului comun de susținere a dezvoltării infrastructurii, și îmbunătățirii calității vieții locuitorilor din Hâncești”, rezumă Agenția de Dezvoltare Regională Centru.