La Guvern s-a desfășurat prima ședință a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, prezidată de premierul Dorin Recean
-
14 Aprilie 2023 17:25
La Guvern s-a desfășurat ședința Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Pe agenda reuniunii s-au regăsit două subiecte: examinarea contribuției țării noastre la pachetul de extindere anual al Comisiei Europene și acordarea sporului pentru realizarea sarcinilor prioritare în contextul implementării cerințelor de aderare la UE, se arată în comunicatul Guvernului R. Moldova.
Șeful Executivului a mulțumit responsabililor de la instituțiile naționale pentru efortul depus în procesul de elaborare a contribuției naționale și a subliniat necesitatea accelerării tuturor proceselor care țin de îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene.
„Accelerăm procesul de construcție a Europei la noi acasă. Transpunerea directivelor europene în legislația națională nu este un proces de copiere a textului, dar ajustarea la realitățile noastre, inclusiv cu prevederea perioadelor de tranziție. În spatele nostru sunt cetățenii, oamenii de afaceri, instituțiile naționale care, la fel, trebuie să treacă prin această transformare”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
În cadrul ședinței Comisiei, vicepremierul Nicu Popescu a vorbit despre progresele înregistrate până în prezent, dar și despre constrângerile existente, evidențiind importanța desemnării, în timpul cel mai apropiat, a unui reprezentant din conducerea fiecărui minister care să fie implicat exclusiv în procesul de integrare europeană.
„Sunt operaționale toate cele 35 de grupuri de lucru sectoriale, organizate după criteriul politic, criteriul economic și cele 33 de capitole ale legislației UE. Este operațional Grupul de coordonare interinstituțională, care s-a reunit la 3 martie și la 12 aprilie 2023”, a spus ministrul Nicu Popescu.
Membrii Comisiei au aprobat contribuția Republicii Moldova la Pachetul de extindere al Comisiei Europene pentru anul 2023 și au adoptat decizia de a stabili lista și numărul maxim de persoane, estimat per autoritate publică, pentru acordarea sporului pentru realizarea sarcinilor prioritare, în contextul implementării eforturilor de aderare la UE. Promovarea alocării resurselor financiare urmează a fi adoptată în ședința de Guvern.