La funcțiile de președinte și vicepreședinte de raion vor putea să candideze orice persoană
-
20 Iulie 2017 17:19
Președinții de raion vor putea fi aleși nu doar din rândul consilierilor raionali. O inițiativă legislativă în acest sens a fost votată astăzi, 20 iulie, în primă lectură, transmite IPN.
Sergiu Sârbu, unul dintre autori, a declarat că proiectul are drept scop sporirea capacității manageriale în raioane. Prin prezentul proiect de lege se propune să fie echivalate principiile de accedere la funcțiile de conducere la nivelul autorităților publice locale de nivelul doi. Ca urmare, la funcțiile de președinte și vicepreședinte de raion va putea să candideze orice persoană, nu numai din rândul consilierilor raionali.
Procedura de alegere a conducerii raionului rămâne neschimbată și va avea loc la inițiativa a cel puțin o treime din consilieri.
Autorii proiectului consideră că prin asemenea prevederi va fi eficientizată capacitatea managerială. Consilierii nu vor fi limitați să aleagă candidații doar din rândul consilierilor care, de obicei, sunt aleși pe criterii politice, dar va apărea posibilitatea de a alege un manager profesionist, care ar aduce o valoare adăugată și eficiență maximă în administrarea treburilor raionului.