La fel ca și Banca Mondială, FMI a îmbunătățit prognoza creșterii economice pentru R. Moldova

  • 06 Octombrie 2016 21:45
La fel ca și Banca Mondială, FMI a îmbunătățit prognoza creșterii economice pentru R. Moldova

Fondul Monetar Internațional a îmbunătățit prognoza creșterii economice pentru Republica Moldova în 2016 de la 0,5% la 2%.

Totodată, pentru anul 2017 FMI anticipează de asemenea o creștere de la 2,5% la 3%, se arată în noul raport "Perspectivele dezvoltării economiei mondiale", prezentat înainte de  adunarea generală a FMI care va avea loc la Washington.

Comparativ cu raportul precedent, din aprilie, experții FMI au îmbunătățit și prognoza inflației în R. Moldova de la 9,8% la 6,8% pentru anul 2016 și de la 7,4% la 4,4% pentru anul 2017.

Potrivit raportului FMI, soldul negativ al balanței de plăți curente va constitui în anul curent 2,8% din PIB, iar rata șomajului va fi de 4,7%.

Referitor la perspectiva pe termen mediu, FMI a menținut prognoza creșterii PIB  la nivelul de 3,8% și a inflației de 5% către anul 2021.

Noua prognoză coincide cu cea a Băncii Mondiale, făcută publică miercuri, 5 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău