Foametea a fost organizată cu bună știință de puterea sovietice ca să-i determine pe țărani să intre în colhozuri, spune istoricul. Teroarea din înfometare a făcut parte din politicile de supunere și de deznaționalizare, alături de deportări și alte represiuni față de populația băștinașă, după 1940:

 „Este un subiect foarte dureros, este un subiect care, așa cum se întâmplă de multe ori, criminalii își astupă crimele, încearcă să șteargă urmele acestor crime. Este o pagină foarte dramatică în istoria poporului nostru. Toate relele ni se trag de la 28 iunie 1940, atunci când Uniunea Sovietică, în bună alianță cu Germania hitleristă, a anexat Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța. Așa se întâmplă întotdeauna, când un stat cucerește alte teritorii, vine cu tot instrumentarul pe care îl are deja verificat, așa s-a întâmplat și în cazul nostru. URSS a intervenit aici nu doar cu militarii lor, NKVD și trupele de grăniceri, ci și cu legislația aprobată în URSS și toate celelalte instrumente specifice URSS între 1917-1940”.

Astfel, țăranii care aveau câte 6-8 hectare de pământ au fost lipsiți de către sovietici de acest pământ, au fost schimbați leii în ruble întru mod incorect. De asemenea, în 1941 a fost organizat primul val de deportări. Apoi, în 1944 de la țărani s-au adunat produse alimentare sub sloganul „Totul pentru front, totul pentru victorie”, a fost prima cotă luată de la țărani, iar bărbații basarabeni au fost luați cu japca pentru a-i trimite pe frontul de vest. „În 1944-45 am pierdut în jur de 50 de mii de bărbați”, susține istoricul. În 1945, statul sovietic începuse deja să rechiziționeze produse alimentare, planul trebuia îndeplinit, strict, reglementat, sub controlul statului.

„Acel plan pe care trebuia să-l îndeplinească RSSM era obligatoriu. Acel plan obligatoriu a rămas și pentru 1946, numai că atunci a fost secetă, grâul nu a rodit. Sovieticii au lăsat, însă acel plan neschimbat, dimpotrivă au făcut tot posibilul să fie îndeplinit. Aici vine marea tragedie a basarabenilor, când oamenii erau obligați să dea statului produse alimentare, în mod special grâu, dar și altele, carne, ouă, brânză, lână etc., iar dacă nu avea în gospodărie trebuia să schimbe sau să le cumpere”.

Foametea organizată a fost cea mai mare crimă și tragedie a basarabenilor, în care au murit peste 200 de mii de oameni, o cifră enormă raportată la numărul populației de atunci din RSSM, susține istoricul.  „În Basarabia au mai fost ani secetoși, dar lumea nu a murit de foame. A fost cea mai mare crimă comisă de sovietici față de basarabeni, pentru că în rezultatul acestei politici de rechiziționare forțată a produselor alimentare au murit 200 de mii de oameni, asta înseamnă 10% din populația de atunci. Este foarte mult. Adunau grâul activiștii satului, membri de partid sau promovați de sovietici în funcții, președinții consiliilor sătești, câțiva comuniști, comsomoliști, asistați de un milițian cu arma, mergeau pe la gospodăriile țăranilor și când spunem că au măturat podurile,  nu e o figură de stil. Într-adevăr au urcat în poduri și peste tot pe unde credeau că oamenii țineau rezervele de hrană de grâu, și au luat absolut tot de la oameni, iau lăsat fără nimic. Astfel, sigur că au venit timpuri grele, cel mai greu a fost în februarie 1947, cei mai mulți oameni atunci au murit,  în plină iarnă”.