LA DOSAR | Expertul Eugen Muravschi, despre proiectul legii privind stocurile de carburanți: Ar fi trebuit să-l avem votat și implementat încă în 2022, când aveam motorină doar pentru 3 zile (AUDIO)
-
12 Martie 15:46
R. Moldova va institui gradual stocuri de produse petroliere suficiente pentru 90 de zile de import. Proiectul de Lege privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, elaborat de Ministerul Energiei, a fost publicat zilele acestea pentru consultări publice. Măsurile sunt întârziate, dar binevenite, a comentat expertul în domeniul energetic Eugen Muravschi în cadrul emisiunii „La Dosar”, de la Radio Chișinău.
Proiectul publicat de Ministerul Energiei prevede că stocurile vor fi menținute atât de către stat cât și de către companiile importatoare de produse petroliere în proporție de 50 la 50 sută. În țară vor trebui să fie stocate fizic cel puțin de 60 la sută din stocuri. Autoritățile reacționează când criza bate la ușă, dar partea bună e că reformele în sectorul energetic sunt în direcția corectă, spune expertul Eugen Muravschi:
„Nu suntem și nu vom fi vreodată în situația de independență energetică atât timp cât nu avem resurse locale, dar s-au făcut pași importanți. Avem un ritm bun, dar încă suntem în urma țărilor europene. Iată că așa cum am reacționat în celelalte crize, cu gazele naturale, cu energia electrică, s-au întreprins reforme, diversificare, stocuri de securitate, în sfârșit ajungem și la produsele petroliere. În sfârșit, Ministerul Energiei a publicat pentru consultări publice un pachet legislativ pentru crearea unor stocuri de carburanți pentru 90 de zile de import sau 61 de zile de consum intern”, a precizat Eugen Muravschi.
Acest proiect trebuia votat încă în 2022, când a existat o criză și mai mare la carburanți, în contextul declanșării invaziei Rusiei în Ucraina. Mai mult, spune Eugen Muravschi, proiectul se bazează pe o directivă europeană pe care trebuia să o implementăm demult.
„Acest proiect este întârziat. Ar fi trebuit să-l avem votat și implementat încă în 2022, când a fost acea situație când aveam motorină în țară pentru doar 3 zile. Am fi trebui încă atunci să-l votăm. Atunci încă nu exista Ministerul Energiei. A existat și o reticență politică, pentru că aceste stocuri de carburanți sunt costisitoare. În sfârșit, ministerul a mers pe varianta de 50-50%, adică jumătate să le asigure statul, printr-o instituție publică, jumătate de participanții la piață. Aceste rezerve vor fi create treptat, până în 2030, în fiecare an, stocurile vor fi din ce în ce mai mari. Este o lege pe termen lung, există mulți factori de risc, este importat să avem o lege bună care să ne asigure stocuri funcționale, la prețuri optime și pentru stat și pentru agenții economici. Ea trebuie să ne asigure securitatea. Mai bine mai târziu decât niciodată”, a spus Eugen Muravschi.
Rezervele de motorină, benzină și combustibili pentru aviație urmează să fie create treptat, până în 2030. Entitatea care va fi desemnată de autorități pentru procurarea stocurilor de stat va fi o instituție non-profit. Stocurile de securitate de produse petroliere vor fi puse pe piață atunci când există o criză de aprovizionare și este constatată o situație de urgență în sectorul produselor petroliere, mai prevede proiectul.

