La Chișinău va fi creat un serviciu de plasament pentru persoanele de vârsta a treia
-
10 Decembrie 2017 16:49
La Chișinău va fi creat un serviciu de plasament pentru persoanele de vârsta a treia. Potrivit direcției municipale de asistență socială a fost identificat un spațiu în aceste scopuri, în localitatea Colonița din municipiul Chișinău.
Regulamentul cu privire la funcționarea Centrului, dar și devizul de cheltuieli urmează să fie definitivate până pe 20 februarie. Vor fi prestate atât servicii gratuite, cât și contra plata, a anunțat șefa interimară a Direcției, Ludmila Crăciun.
Totodată, autoritățile își propun să mărească, de la 70 la 100 de locuri, capacitatea Centrului de găzduire a persoanelor fără adăpost din strada Haltei. Potrivit datelor poliției, în Chișinău ar exista în jur de patru sute de astfel de persoane.