La ce ce etapă se află „dosarul Filat 2” după 32 de ședințe de judecată

  • 12 Februarie 2022 15:30
La ce ce etapă se află „dosarul Filat 2” după 32 de ședințe de judecată

Examinarea în instanță a dosarului în care ex-premierul Vlad Filat este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari bate pasul pe loc. Din ianuarie 2019, când a avut loc prima ședință de judecată, au fost programate 32 de ședințe, dintre care au fost lucrative doar 5. Pe parcursul celor trei ani nu a fost audiat niciun martor, iar procurorul nu a prezentat încă probele acuzării, scrie Anticoruptie.md.

Potrivit sursei citate, ședința de judecată care a avut loc vineri s-a redus la expunerea procurorului pe caz privind solicitarea apărării de a preciza care sunt învinurile aduse fostului premier.

Procurora Nadejda Busuioc a declarat în instanță că acuzarea i-a explicat care sunt acuzațiile aduse, fapt confirmat prin semnăturile lui Vlad Filat și ale avocaților săi. Procurorul pe caz a declarat că solicitarea apărării de a concretiza învinuirile nu este altceva decât o tentativă de a tergiversa procesul.

Atât Vlad Filat, cât și apărătorii săi, au declarat că nu este vorba de nicio tergiversare. „Am depus o cerere, acceptată de instanță, și deja este tergiversare? Întrebați procurorul de ce consideră așa”, a declarat avocatul Viorel Berliba.

Vlad Filat a declart pentru pentru portalul anticorupție.md că nu este nicio tergiversare din partea sa sau a apărătorilor. „Multe ședinâe nu au avut loc din cauza pandemiei de Covod-19. Și eu am avut probleme serioase de sănătate”, ne-a spus fostul premier.

Vlad Filat a mai precizat că a revenit recent în Republica Moldova după ce a fost tratament.

Vlad Filat este învinuit că, în perioada anului 2013, a spălat bani în proporții deosebit de mari, utilizând un intermediar cu care se afla în relații de afinitate, pentru realizarea transferurilor.

Citiți continuarea materialului pe Anticoruptie.md

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău