La Căpriana a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri voluntari

  • 28 August 2023 16:47
La Căpriana a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri voluntari

Un nou post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat astăzi în localitatea Căpriana, raionul Strășeni. Stația a fost deschisă de autoritățile publice locale cu susținerea și implicarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmite MOLDPRES.

Prezent la ceremonia de inaugurare, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros a felicitat localnicii și instituțiile implicate în construcția postului și a menționat că MAI și în viitor va susține dezvoltarea voluntariatului în rândul pompierilor.

Postul voluntar de salvatori și pompieri din Căpriana va oferi siguranță pentru 2640 de locuitori ai satului, iar timpul de răspuns se va micșora considerabil și va constitui până la 5 min în zona de intervenție. În cadrul stației vor activa nouă pompieri și salvatori voluntari, care recent au fost instruiți la cursul de formare inițială a pompierilor voluntari, organizat de IGSU și Solidarity Fund PL în Moldova în cadrul proiectului pilot „Consolidarea capacităților de protecție civilă în Republica Moldova”.

Postul Căpriana este al 67-lea post teritorial de salvatori și pompieri operațional și al 20-lea post pe bază de voluntari, deschis în Moldova cu implicarea administrației publice locale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
9
Fri
7
Sat
7
Sun
8
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău