La București are loc o reuniune a celor nouă aliați NATO

  • 13 Martie 2018 10:43
La București are loc o reuniune a celor nouă aliați NATO

Miniștrii apărării din nouă state foste comuniste, oficialități NATO și reprezentanți ai Departamentului american al apărării participă de astăzi la București, la Palatul Parlamentului, la o reuniune de profil.

Pe agenda convorbirilor se află, printre altele, perspectivele cooperării militare în vederea consolidării flancului estic al Alianței Nord-Atlantice.

În timpul reuniunii celor nouă aliați NATO de pe flancul de est vor fi abordate teme referitoare la procesul de adaptare a structurii de comandă a Alianței, riscurile și amenințările provenind din vecinătatea estică a NATO, precum și modalitățile de consolidare a rezilienței pe axa Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Adriatică. Vor fi analizate și aspecte privind consolidarea interoperabilității forțelor aliate în formatul de cooperare B9 cu cele ale Statelor Unite, creșterea mobilității trupelor pe flancul estic, precum și cele referitoare la o abordare comună în domeniul consolidării cooperării dintre NATO și Uniunea Europeană.

Dezbaterile reprezintă o oportunitate pentru armonizarea pozițiilor naționale ale statelor membre ale formatului B9 pe subiecte ce se vor regăsi pe agenda Summitului NATO din iulie 2018 de la Bruxelles.

Sursa: RAA

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău