La Biblioteca Națională vor avea loc Zilele Culturii Ucrainene
-
09 Mai 2023 09:05
În contextul Anului Culturii Ucrainene în Republica Moldova, în capitală se vor desfășura în perioada 10-12 mai Zilele Culturii Ucrainene la Biblioteca Națională, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, cu acest prilej sunt preconizate mai multe evenimente socio-culturale. Astfel, pe 10 mai, la ora 15.00, la instituție va fi efectuată o vizită de studiu profesional a reprezentanților Bibliotecii Naționale Științifice din Odesa. Evenimentul va cuprinde discuții profesionale cu participarea specialiștilor din ambele biblioteci.
Pe 11 mai, la ora 10.00, va fi inaugurată expoziția-eveniment cu genericul „Ucraina: între pace și război / Україна між миром і війною” (din colecțiile Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova). Expoziția inserează peste 200 de publicații (monografii, albume, publicistică, publicații periodice ș.a.), care sunt sistematizate în compartimente ce redau: trecutul zbuciumat al Ucrainei; personalități marcante ucrainene; drumul către Independență; patrimoniul, cultura și arta ucraineană; relații moldo-ucrainene; destinul Ucrainei contemporane; viitorul european al Ucrainei; războiul din Ucraina; solidaritatea europeană în acțiune. În cadrul evenimentului, va avea loc o donație de carte din partea Bibliotecii Naționale Științifice (BNȘ) din Odesa.
În aceeași zi, la 11.30-12.30, la Centrul Pro-European de Servicii și Comunicare al BNRM vor fi lansate cărți traduse în limba română din cea ucraineană, apărute la Editura ”Cartier”: Serhii Jadan „Anarhia în UKR”, „Internat”, „Jazz în Donbas”; Yuri Andrukhovych "Rekreatsii". Moderator - scriitorul Emilian Galaicu-Păun, redactor-șef al Editurii ”Cartier”. La ora 14.00, Sala Arte și Hărți va găzdui prezentarea cărții “Borș ucrainean” și o întâlnire cu autorul, Piotr Pogorzelski. La eveniment vor participa scriitori, editori, reprezentanți ai Institutului Polonez din București, ai BNRM și BNȘ Odesa. Tot aici va avea loc un atelier de creație pentru copii, organizat de Institutul Polonez.
Zilele Culturii Ucrainene la Biblioteca Națională se vor încheia pe 12 mai, cu o masă rotundă cu genericul „Valorile care ne unesc”, la care vor participa specialiști ai instituției și ai Bibliotecii Naționale Științifice din Odesa. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 9.00.
2023 a fost declarat Anul Culturii Ucrainene în R. Moldova.