La Arena Națională din Chișinău a fost organizată astăzi Ziua Profesională a Administrației Locale

  • 28 Ianuarie 12:55
La Arena Națională din Chișinău a fost organizată astăzi Ziua Profesională a Administrației Locale

La Arena Națională din Chișinău a fost organizată astăzi Ziua Profesională a Administrației Locale,  marcată în fiecare an la 1 februarie. Cu mesaje de felicitare au venit președinta Rep. Moldova, Maia Sandu, premierul Dorin Recean, ambasadorii României și Statelor Unite ale Americii, care au vorbit despre proiectele implementate cu sprijinul partenerilor Rep. Moldova și șansa istorică a țării noastre de a se integra în Uniunea Europeană, transmite Radio Chișinău.

În discursul său președinta Maia Sandu s-a referit la proiectul ”Satul European”, lansat în 2022 prin care s-a reușit, cu sprijinul Uniunii Europene finanțarea a peste 900 de proiecte, în valoare de peste două miliarde de lei, în mai mult de jumătate din comunitățile Rep. Moldova.

”Aderarea la UE înseamnă pace și condiții bune de viată, apeducte, grădinițe, școli.

Obiectivul nostru comun este să transformam toată Moldova, sat cu sat într-o țara europeană în care oamenii trăiesc în bunăstare și în siguranță” a declarat Președinta Maia Sandu, care a făcut trimitere la importanța crucială a Referendumului pentru aderarea la UE, din această toamnă:

”Aderarea la UE nu este proiectul unei persoane sau a unui partid, este proiectul generației noastre și fiecare are un rol important în realizarea lui. Dumneavoastră care realizați proiecte cu ajutorul partenerilor noștri de dezvoltare, înțelegeți cel mai bine oportunitățile pe care le va deschide aderarea la Uniunea Europeană. Pentru ca localitățile noastre să nu se mai golească de oameni, trebuie să aducem Europa la noi acasă. Și cel mai important, înțelegeți că integrarea în Uniunea Europeană ne va ajuta să ne păstrăm pacea și libertatea. De aceea contribuția dumneavoastră la referendumul din aceasta toamna când oamenii vor face o alegere importantă nu doar pentru viața lor dar pentru soarta țării, este crucială. Țara noastră are acum, prin intrarea in UE, o șansa istorică. Împreuna putem construi comunități dezvoltate si unite”

Despre șansa și beneficiile integrării europene a vorbit în discursul său și premierul Dorin Recean. 

”Pentru prima data Uniunea Europeana nu mai este ceva abstract, pentru prima dată am găsit ce înseamnă UE pentru locuitorii din sate și orășele Rep. Moldova. Satul European este cea mai mare investiție la nivel de sate și raioane de la obținerea independenței”

Kent Logsdon, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Rep. Moldova, unul din partenerii strategici ai Chișinăului, s-a referit la numeroasele proiecte finanțate de SUA în dezvoltarea localităților, de zeci de milioane de dolari.   

”Eu cred că dumneavoastră, liderii locali, sunteți cei care veți conduce în continuare Moldova pe calea integrării Moldovei în Uniunea Europeană. De aceea SUA depune eforturi în consolidarea administrației publice locale în a-și servi mai bine cetățenii. În timpul călătorilor mele prin țară de la Bălți la Ștefan Vodă, sau de la Sroca la Cahul am fost inspirat de spiritul de conducere al primarilor din Rep. Moldova”

 România a fost li va continua să sprijine dezvoltarea Rep. Moldova, a subliniat ambasadorul României la Chișinău, Cristian Leon Țurcanu care s-a referit la sutele de localități înfrățite și ajutorul oferit de administrațiile publice locale din România celor din stânga Prutului. Războiul ilegal al Rusiei în Ucraina, care durează de mai bine de doi ani a demonstrat și mai clar că ”viitorul cetățenilor Rep. Moldova este în Uniunea Europeană, că prosperitatea nu vine de la Est” a declarat Cristian Leon Țurcanu.

” Romania a fost, este și va rămâne alături de dumneavoastră. Și acest lucru îl simțiți fiecare dintre dumneavoastră. Sute din localitățile din Rep. Moldova sunt înfrățite cu localități din Romania. Alături de colegii dumneavoastră din România ați reușit să renovați sau să modernizați sute de grădinițe și școli, să dotați biblioteci, să modernizați alimentarea cu apă. Avem experți care vă sunt alături. Livrăm electricitate, lemn, păcură. Mai multe raioane din Rep. Moldova beneficiază de apă potabilă  care vine din România. Aceste exemple reprezintă o dovadă a faptului că împreună putem reuși”

Ziua Profesională a Administrației Publice Locale este marcată în Rep. Moldova începând cu 2012.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău