La 5 ani de la dispariția scriitorului, în Italia este publicat un manuscris inedit de-al lui Umberto Eco

  • 14 Februarie 2021 14:18
La 5 ani de la dispariția scriitorului, în Italia este publicat un manuscris inedit de-al lui Umberto Eco

La cinci ani după moartea lui Umberto Eco, care a avut loc pe 19 februarie 2016, în data de 18 februarie va apărea în librăriile italiene lucrarea nepublicată, „Filosofia lui Umberto Eco”.

Cartea reprezintă chintesența gândirii autorului și în același timp, o autobiografie intelectuală în care Eco vorbește pentru prima dată de el însuși, amintindu-i pe maeștrii săi, clarificându-și punctele de referință , trasând calea unei vieți care l-a condus, de la primele aventuri din timpul școlii, la succesul internațional, ajungând până în pragul morții.
Nava lui Teseo aduce astfel un omagiu memoriei unuia dintre cei mai mari gânditori ai timpului nostru.
Editura își amintește cu o mare emoție de prima carte pe care a publicat-o, „Pape Satàn Aleppe”, imediat după moartea mastrului. Cu câteva săptămâni mai devreme, Eco vizitase, împreună cu soția sa Renate, cu Elisabetta Sgarbi și Mario Andreose, birourile editurii nou născute din via Jacini, la Milano. A traversat încăperile încă goale, imaginându-și activitatea publicistică pe care urmau s-o găzduiască în curând .
„Din caracterul concetățenilor mei am învățat virtutea scepticismului. Scepticismul implică un simț constant al umorului, pentru a putea dubita chiar și de lucrurile în care credem sincer”, explica Eco. „Filosofia lui Umberto Eco” a fost publicată în 2017 în Statele Unite în prestigioasa ‘Library of Living Philosophers’, fondată în 1938. Formula seriei include o Autobiografie intelectuală, contribuția critică a douăzeci de savanți eminenți și răspunsul autorului. Eco, singurul gânditor italian din serie, este prezentat ca fiind „cel mai interdisciplinar savant contemporan și cel mai tradus”.
Eseurile critice acoperă întreaga gamă de interese teoretice ale lui Eco, de la Evul Mediu la estetică, de la semiotică, la teoria traducerii și literaturii. 

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău