După câteva luni de lupte dure în războiul de pe Nistru, la 21 iulie 1992, ex-președintele moldovean Mircea Snegur și președintele rus de atunci Boris Elțîn au semnat un acord prin care se înceta focul, se crea Comisia Unificată de Control și se instituia Zona de Securitate. La 28 de ani distanță, Federația Rusă nu și-a retras tehnica militară și susține regimul separatist de la Tiraspol, iar oamenii care locuiesc în regiune au tot mai puține drepturi, după cum a menționat deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, într-o conferință de presă.

„În regiune sunt schimbări îngrijorătoare: are loc o militare excesivă a unui conflict înghețat. În toți acești ani, eforturile ruse și transnistrene s-au conturat în acțiuni de consolidare a potențialului militar, organizarea exercițiilor militare, ceea ce contravine acordului. În zona de securitate au existat mai multe situații tensionate. Acolo este depozitată cea mai mare parte a potențialului militar al regiunii, 80%, ceea ce contravine acordului din 1992. Partea rusă susține necondiționat Tiraspolul și colaborează cu regimul neconstituțional”, a spus Chiril Moțpan.

Ministrul de Interne din timpul războiului din 1992, generalul Ion Costaș, consideră că acel acord, care a pus capăt unor vărsări de sânge, totuși nu a rezolvat conflictul transnistrean, dar a îngenuncheat R. Moldova.

„S-au încetat vărsările de sânge și asta a fost foarte important. Dar a fost semnat cu ochii închiși. A fost semnat un document care ne punea în genunchi din toate punctele de vedere: social, economic, politic, de lungă durată și cu existența până în ziua de astăzi a armatei de ocupație. Tratatul a fost pregătit de consilierul lui Mircea Snegur, Nicolae Chirtoacă, un KGB-ist. Au fost și lucrurile pozitive de pe urma acelui tratat, dar avem până în ziua de astăzi o armată de ocupație. Deși în această înțelegere semnată de Elțin și Snegur, este stipulat clar că timp de o săptămână trebuia să fie retras și întreg armamentul, însă Armata a 14-a e și până astăzi pe teritoriul R. Moldova. Putea să fie și mai rău”, a precizat Ion Costaș.

Rusia își dorește să rămână stăpân în regiunea transnistreană, de aceea va apela la toate modalitățile pentru a-și satisface acest interes, consideră fostul membru al Comisiei Unificate de Control, Ion Leahu. El spune că în toți cei 28 de ani de existență, Comisia Unificată de Control a avut un sigur succes palpabil, în 1998, când s-a decis reducerea trupelor.

„În martie 1998, la Odessa, a avut loc întâlnirea la nivel înalt și a fost semnat un acord, în care printre altele era indicat reducerea trupelor pacificatoare de la peste 1500 și peste 3000 la Rusia, până la 500 de persoane în fiecare contingent. Această prevedere a fost realizată, trupele au fost reduse. Dar asta nu a fost făcut dintr-un anumit interes altruist pentru Republica Moldova, dar pentru că era anul 98 și Rusia avea multe probleme economice și nu avea de unde întreține în regiunea transnistreană un contingent de peste trei mii de militari. Moscova dorește să fie aici stăpân, și pentru a realiza acest interes, vede o singură modalitate: să mențină ura interetnică la un astfel de nivel încât partea a stângă a Nistrului să apeleze mereu la Moscova, să aștepte ca ea să vină și să pună acolo stăpânire”, a spus Ion Leahu.

Acordul de la 21 iulie 1992, mai prevedea că 12 la sută din teritoriul Republicii Moldova rămânea, de facto, sub controlul administrației de la Tiraspol, inclusiv orașul Tighina, aflat pe malul drept al Nistrului, situație care rămâne neschimbată până în prezent.